Platini, care a venit cu un autocar, l-a fluierat admirativ pe Oprescu, primarul Capitalei fiind îmbrăcat într-un sacou alb, papion roşu şi pantaloni negri. "Sunteţi foarte elegant, domnule primar", i-a spus Platini lui Oprescu.
Personalităţile invitate la dineu sunt întâmpinate de preşedintele FRF, Mircea Sandu şi de soţia sa, Lisa. La eveniment urmează să participe şi preşedinţii celor două cluburi de finaliste ale Ligii Europa şi membri ai Corpului Diplomatic prezent la Bucureşti.
Din partea UEFA au sosit două autocare cu invitaţi, în care se aflau Florin Prunea şi Florin Răducioiu.
Dineul va avea loc în Sala Unirii, unde au fost invitate sute de persoane din partea Primăriei, FRF şi a UEFA. Va fi amplasată o scenă, unde se vor ţine discursuri şi momente artistice, asigurate de Cvartetul Anima şi de Junii Sibiului. De asemenea, va rula un film, "Drumul spre Finală", şi unul despre Capitală.
Sorin Oprescu îi va înmâna preşedintelui UEFA, Michel Platini, cheia oraşului, oficialul forului european urmând să primească şi un timbru unicat, cu Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Nadia Comăneci şi Gheorghe Popescu, semnat în original de aceştia şi creat special cu ocazia evenimentului.
Printre personalităţie care au sosit deja la Gala Dinner se află Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi, Ion Crăciunescu, Vasile Avram, Dumitru Dragomir, Rică Răducanu, Viorel Păunescu, Ivan Patzaichin, Viorel Duru, Constantin Gheorghe, Teia Sponte, Valeriu Argăseală, Nicolae Manea, Ilie Dumitrescu, Elisabeta Lipă, Laurenţiu Regehcampf şi Ana Maria Prodan, Costică Ştefănescu, Adrian Ilie, Ionuţ Lupescu, Adrian Porumboiu, Anghel Iordănescu, Doina Melinte, Carmen Tocală şi George Copos.
Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată la 9 mai, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, fiind transmisă în direct de Pro TV.
Platin