Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pistolar din Obreja, prins de poliţişti

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 9 mai 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din cartierul Obreja a ajuns în arestul Poliţiei, pentru 24 de ore, pentru că a făcut uz de armă letală, fără a avea drept şi nici permis.

Cu toate că încerca să fugă de răspunderea penală, individual a fost identificat şi scos din ascunzătoare de către poliţiştii, care l-au căutat necontenit. Scotocirile lor au dat roade ieri, când individul a fost găsit, iar asupra sa avea arma pe care o folosise în urmă cu câteva zile în mijlocul unui scandal izbucnit în cartierul Obreja. „Deşi s-a sustras urmăririi penale, în cursul zilei de astăzi, 8 mai a.c., în jurul orelor 13:30, poliţiştii l-au depistat în municipiului Târgu-Jiu, pe suspectul B.M., de 45 de ani, din municipiu, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept. Tot cu această ocazie, a fost găsită şi arma folosită de către suspect la comiterea faptelor, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Acesta a mai adăugat că, din cercetările efectuate până la acest moment, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au stabilit că suspectul B.M., aflându-se într-un bar amplasat în cartierul Obreja, a avut o altercaţie cu M.C., de 37 ani, din municipiul Târgu-Jiu. În aceste împrejurări, suspectul, care nu era autorizat pentru a deţine, purta, folosi arme şi muniţii letale sau neletale, a făcut uz de o armă letală de tir sportiv cu glonţ (pistol), în urma căruia M.C. a suferit două plăgi la nivelul coapsei drepte şi umărului drept. Pe parcursul cercetărilor, M.C. nu a vrut să formuleze plângere penală împotriva suspectului B.M., pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Poliţiştii l-au condus pe suspect la sediul I.P.J. Gorj, ulterior, urmare a p

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 41 minute
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum 43 minute
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 5 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Salvamont: 33 de persoane salvate în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore/ Unsprezece dintre acestea au fost predate ambulanţelor, o alta fiind preluată de elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au fost predate ambulanţelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, o alta fiind preluată de un eli

Hamas susţine că a luat prizonieri soldaţi ai armatei israeliene. Tzahal neagă

Adevarul acum 16 minute
Aripa armată a Hamas a afirmat că a luat "prizonieri" soldaţi israelieni în cursul unei ambuscade, sâmbătă, în tabăra Jabalia din Fâşia Gaza, din rândul armatei israeliene, ceea ce aceasta a negat, informează AFP.

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum 2 ore
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°