"Păcatul sistemului de sănătate este că fiecare ministru a început o reformă şi niciuna nu a ajuns la capăt. Îmi propun să continuăm o serie de activităţi, cum ar fi legea sănătăţii, pe care dorim să o elaborăm cu toţi factorii interesaţi. Sper că la 30 iunie vom finaliza proiectul de lege, iar la 1 iulie vom intra cu el în Guvern pentru asumarea politică", a spus noul ministru al sănătăţii, Vasile Cepoi, la preluarea mandatului de la predecesorul său, Ladislau Ritli.
Noul ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, a mai spus că, în perioada scurtă de mandat pe care o are la dispoziţie, are în vedere finalizarea elaborării Legii Sănătăţii, obiectiv pentru care a şi preluat anul trecut funcţia de secretar de stat. "Vreau ca la începutul lunii iunie să prezint Guvernului noua formă a Legii Sănătăţii, pentru ca, la sfârşitul lunii, să putem lansa în dezbatere publică forma scrisă a acestui proiect. Vom duce mai departe colaborarea cu toţi cei interesaţi de acest proiect, fie că este vorba despre societatea civilă, fie că discutăm despre profesioniştii din sistem", a declarat Cepoi.
De asemenea, asigurarea în spitale a medicamentelor ieftine, pentru care producătorii şi distribuitorii nu mai prezintă interes comercial şi nu le mai furnizează în sistem, va reprezenta o prioritate urgentă a ministrului sănătăţii şi a echipei acestuia.
Cepoi a mai spus că va încerca să promoveze mai multă transparenţă şi comunicare în sistemul sanitar, în special în ceea ce priveşte colectarea şi cheltuirea fondurilor publice, în beneficiul pacienţilor, dar şi a celor care lucrează în acest sistem.
Spre finalul preluării de mandat, Ladislau Ritli a spus că este bucuros că lasă sănătatea în mâini bune. La rândul său, Vasile Cepoi a declarat că se teme că aşteptările sunt mai mari decât posibilităţile, dar că sperră să depăşească impasurile cu ajutorul echipe