Restructurarea companiilor de stat şi problemele din sistemul sanitar au fost principalele teme abordate luni în discuţiile dintre reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale şi parlamentarii din comisiile de buget-finanţe. Întâlnirea a avut loc cu uşile închise, presa având acces doar în primele cinci minute.
După circa o oră de discuţii, primul care a părăsit sala a fost cel care a ocupat până în februarie funcţia de ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, care a dezvăluit jurnaliştilor câteva dintre subiectele discutate.
"S-au discutat unele lucruri legate de acordul cu FMI. Acordul nu a fost modificat, va continua. Sunt probleme legate de restructurarea companiilor de stat, sunt probleme în sănătate, viitorul guvern va trebui să rezolve aceaste probleme", a declarat fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
El a apreciat că delegaţia străină a "apreciat rezultatele obţinute pe linie fiscală", toate ţintele stabilite cu FMI fiind îndeplinite, printre care încadrarea în deficit, reducerea arieratelor, precum şi "un grafic bun de colectare a veniturilor, deşi luna februarie nu a fost o lună bună".
Etapa a doua de majorare a salariilor bugetarilor, din noiembrie
Referitor la majorarea salariilor bugetarilor, Ialomiţianu a atras atenţia că problema pentru 2013 este cât va afecta deficitul bugetar creşterea salariilor în sistemul public, adăugând că este foarte important cum va fi construit bugetul pe 2013.
"În legătură cu a doua etapă de creştere a salariilor bugetarilor, Ialomiţianu a spus că în cazul în care rezultatele vor fi bune la următoarea misiune a FMI care va avea loc în luna iulie, atunci este posibil (să fie aplicată -n.red.) în noiembrie, iar în caz contrar se va discuta în 2013", a declarat Ialomiţianu.
"Pensionarii nu vor beneficia de o majorare a pensiilor"
În ce priveşte mod