La o conferinţă recentă în Washington, fostul secretar al trezoreriei SUA, Larry Summers, a spus că politicienii americani ar trebui să se concentreze asupra fabricilor din Statele Unite care angajează muncitori americani şi nu pe companiile care sunt înregistrate legal în SUA, dar au fabricile de producţie în altă parte. El a citat cercetarea realizată de către fostul secretar al Muncii Robert Reich, care în urmă cu mai mult de 20 de ani a avertizat că interesele companiilor multinaţionale din SUA care au transferat forţa de muncă şi producţia în străinătate nu vor fi în concordanţă cu interesele economice ale ţării.
Este uşor să fii de acord cu Summers şi Reich că politica economică naţională ar trebui să se concentreze pe competitivitatea Statelor Unite şi nu pe bunăstarea anumitor companii. Dar distincţia clară între interesele economice ale ţării şi interesele companiilor multinaţionale din SUA este înşelătoare.
În 2009, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, doar 2226 de companii multinaţionale operau în SUA din cele aproximativ 30 de milioane de companii înregistrate în Statele Unite. Multinaţionalele din America sunt de obicei foarte mari, concentrează multe fonduri, se bazează pe cercetare intensivă şi comerţ intensiv şi sunt responsabile pentru o cotă substanţială şi disproporţionată din activitatea economică a SUA.
În 2009, companiile multinaţionale din SUA au realizat 23% din valoarea adăugată a sectorului privat (non-bancar) în economia americană, 30% din investiţiile de capital, 69% din cercetare şi dezvoltare, 25% din compensaţiile angajaţilor, 20% din angajări, 51% din exporturi şi 42% din importuri. În acel an, salariul mediu al celor 22,2 de milioane de muncitori americani angajaţi de multinaţionalele americane a fost de 68.118 dolari - cu aproximativ 25% mai mare decât media pe economie.
La fel de important,