Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dreapta europeană a păşit cu stângul

Publicat in Jurnalul, marți 8 mai 2012 ·

Duminică, în mai multe feluri, Europa a început să spună un nu clar unei austerităţi lipsite de sens şi de perspectivă. Adică, acelui fel de a face politică de tip băsescian: nu sunt bani, nu mai cereţi! Ideea că guvernările sunt ghişee care dau ceva dacă există ceva şi nu dau nimic dacă nu există nimic, îşi trăieşte ultimele luni. E evident că nu poţi da ceea ce nu există. Dar a guverna înseamnă mai ales a crea mijloace nu a da din umeri şi a arăta un buzunar gol.

În Franţa, victoria lui Hollande, previzibilă, poate marca începutul unei schimbări politice în plan european, cel puţin la nivel de nuanţă. Noul preşedinte francez e un personaj prudent, un socialist care nu vine de pe baricade, ci din zona stângii moderate. Cu siguranţă, el va reorienta politicile publice dar o va face fără ca acest lucru să creeze probleme majore în domeniul foarte sensibil al mediului de afaceri.

O cu totul altă situaţie se dezvoltă în Grecia. După luni şi luni în care această ţară a fost definită drept oaia neagră a Europei, după ce a fi grec însemnă tot mai mult a fi o problemă, după ce media greacă a început să definească leadershipul European ca pe o entitate "invazivă", în cel mai bun caz (sau fascistă, în cel mai rău), viaţa politică din această ţară culege roadele. Nimeni nu pare să poată face un guvern coerent. Cele două partide tradiţionale, de stânga şi dreapta, au scoruri mici şi între ele tronează SYRIZA, o structură de extremă stânga care are un discurs îndreptat direct împotriva înţelegerilor cu FMI şi cu partenerii europeni.

Sigur că de la discursul electoral la politici concrete e un drum de parcurs. Şi, deşi Grecia trece printr-o perioadă confuză, cred că va găsi în final soluţii raţionale. Dar rămâne de observat dezorientarea publicului şi drumul liber pe care îl capătă în asemenea perioade oferta politică bazată pe impuls şi nu pe raţiune. Iar lid

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 36 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°