Duminică, în mai multe feluri, Europa a început să spună un nu clar unei austerităţi lipsite de sens şi de perspectivă. Adică, acelui fel de a face politică de tip băsescian: nu sunt bani, nu mai cereţi! Ideea că guvernările sunt ghişee care dau ceva dacă există ceva şi nu dau nimic dacă nu există nimic, îşi trăieşte ultimele luni. E evident că nu poţi da ceea ce nu există. Dar a guverna înseamnă mai ales a crea mijloace nu a da din umeri şi a arăta un buzunar gol.
În Franţa, victoria lui Hollande, previzibilă, poate marca începutul unei schimbări politice în plan european, cel puţin la nivel de nuanţă. Noul preşedinte francez e un personaj prudent, un socialist care nu vine de pe baricade, ci din zona stângii moderate. Cu siguranţă, el va reorienta politicile publice dar o va face fără ca acest lucru să creeze probleme majore în domeniul foarte sensibil al mediului de afaceri.
O cu totul altă situaţie se dezvoltă în Grecia. După luni şi luni în care această ţară a fost definită drept oaia neagră a Europei, după ce a fi grec însemnă tot mai mult a fi o problemă, după ce media greacă a început să definească leadershipul European ca pe o entitate "invazivă", în cel mai bun caz (sau fascistă, în cel mai rău), viaţa politică din această ţară culege roadele. Nimeni nu pare să poată face un guvern coerent. Cele două partide tradiţionale, de stânga şi dreapta, au scoruri mici şi între ele tronează SYRIZA, o structură de extremă stânga care are un discurs îndreptat direct împotriva înţelegerilor cu FMI şi cu partenerii europeni.
Sigur că de la discursul electoral la politici concrete e un drum de parcurs. Şi, deşi Grecia trece printr-o perioadă confuză, cred că va găsi în final soluţii raţionale. Dar rămâne de observat dezorientarea publicului şi drumul liber pe care îl capătă în asemenea perioade oferta politică bazată pe impuls şi nu pe raţiune. Iar lid
