Guvernul a decis, în prima sa ședință, să retragă recursul formulat luni de fostul Executiv la decizia Curţii de Apel Târgu Mureş privind suspendarea aplicării hotărârii de guvern care permitea înfiinţarea unei facultăţi în limbile maghiară, română şi engleză la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.
”Cunoaşteţi intenţia politică anunţată de USL de a opri aplicarea acestei hotărâri, există deja, chiar înainte de a se instala noul guvern USL, o decizie a Curţii de Apel Târgu Mureş prin care se suspendă aplicarea acestei HG. Guvernul interimar, ieri, a declarat recurs. Decizia noastră, adoptată astăzi şi transmisă secretariatului general este de a retrage recursul. Este normal ca această hotărâre de guvern să fie suspendată şi imediat ce instanţa se va pronunţa vom lua şi decizia politică necesară”, a spus premierul Victor Ponta, la finalul ședinței de Guvern.
El a precizat că a dispus ca ministrul Educaţiei, Ioan Mang, şi ministrul de Externe, Andrei Marga, fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, să se deplaseze joi la Târgu Mureş pentru a discuta cu reprezentanţii UMF astfel încât să se găsească o soluţie legală privind Universitatea.
”Nu vreau să dau doar acest mesaj care poate fi interpretat eventual de UDMR şi de comunitatea maghiară din Târgu Mureş ca fiind un mesaj negativ. Nu asta este intenţia, este doar un mesaj de respectare a legalităţii şi autonomiei universitare. Am solicitat ministrului Educaţiei, domnul Mang, şi acesta va fi însoţit de ministrul Afacerilor Externe, domnul Marga, în baza experienţei domniei sale de rector a celei mai mari universităţi din ţară, Babeş-Bolyai, ce doi miniştri se vor deplasa joi la Târgu Mureş pentru a discuta cu reprezentanţii UMF, pentru a media şi a încerca să se găsească o soluţie legală, care să respecte autonomia universitară”, a spus Ponta.
El a menționat că