Secretarul de stat Luminiţa Odobescu l-a primit astăzi, 7 mai 2012, pe ambasadorul agreat al Bulgariei la Bucureşti, Aleksandar Filipov, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare. Cu acest prilej, a fost evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-bulgare, caracterizate printr-un dialog politic de substanţă şi o cooperare dinamică pe multiple paliere. Ambele părţi au confirmat viziunea comună privind dezvoltarea, în continuare, a relaţiilor bilaterale româno-bulgare, precum şi interesul reciproc de a intensifica colaborarea la nivelul Uniunii Europene în dosarele de interes comun, precum aderarea la spaţiul Schengen, perspectiva financiară post 2013, guvernanţa economică, procesul de extindere al UEşi cooperarea transfrontalieră, în cadrul strategiei UE pentru regiunea Dunării. Secretarul de stat român l-a felicitat pe Aleksandar Filipov pentru preluarea postului la Bucureşti, i-a urat succes în îndeplinirea mandatului şi l-a asigurat de întreg sprijinul MAE în desfăşurarea activităţii sale în România. Secretarul de stat Luminiţa Odobescu l-a primit astăzi, 7 mai 2012, pe ambasadorul agreat al Bulgariei la Bucureşti, Aleksandar Filipov, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare. Cu acest prilej, a fost evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-bulgare, caracterizate printr-un dialog politic de substanţă şi o cooperare dinamică pe multiple paliere. Ambele părţi au confirmat viziunea comună privind dezvoltarea, în continuare, a relaţiilor bilaterale româno-bulgare, precum şi interesul reciproc de a intensifica colaborarea la nivelul Uniunii Europene în dosarele de interes comun, precum aderarea la spaţiul Schengen, perspectiva financiară post 2013, guvernanţa economică, procesul de extindere al UEşi cooperarea transfrontalieră, în cadrul strategiei UE pentru regiunea Dunării. Secretarul de stat român l-a fel