Cultivatorii de orez din zonele defavorizate din România ar putea primi un sprijin financiar de 250 de euro pe hectar, în anii 2012 şi 2013, printr-o schemă de ajutor specific pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să o implementeze în acest an, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MADR, citat de Agerpres, finanţarea acestei scheme de ajutor este asigurată din fonduri comunitare, pentru o suprafaţă de aproximativ 12.000 ha, cuantumul total ridicându-se la maximum trei milioane de euro/anual pentru anii 2012 şi 2013.
Sprijinul specific se acordă tuturor exploataţiilor de orez eligibile, sub formă de plată anuală suplimentară, cu condiţia ca mărimea acestora să fie de minimum un hectar, cu parcele de minimum 0,3 hectare, respectiv să corespundă criteriilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului pe suprafaţă - SAPS.
Cererea pentru ajutorul specific pentru orez este parte a cererii unice pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), aprobată prin ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 37/2012 şi nu trebuie însoţită de alte documente suplimentare faţă de cele necesare pentru sprijinul SAPS.
Potrivit MADR, această schemă de ajutor are ca obiective prevenirea tendinţei de reducere a suprafeţelor cultivate cu orez şi asigurarea unei producţii care să acopere o parte din necesarul de consum intern. Schema de ajutor specific se va acorda în conformitate cu art. 68 din R(CE) nr. 73/2009 şi are în vedere prevenirea deprecierii nivelului de trai în zonele defavorizate şi evitarea abandonului aşezărilor rurale din aceste zone.
Zonele defavorizate sunt cele definite conform R(CE) 1257/1999, în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, aprobat prin Decizia Comisiei nr. C2008 3831. Pentru a fi eligibile în cadrul acestei scheme de ajutor specifi