Combinatul nu a lansat noi oferte pe bursa OPCOM pentru că lipsesc vânzătorii
Bruno Ribo: Avem nevoie de contracte stabile, nu pentru Ziua Următoare
ArcelorMittal Galaţi nu a lansat o a doua ofertă pentru achiziţionarea de energie pe bursa de energie OPCOM pentru că nu au existat semnale că această operaţiune ar avea succes, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, combinatul siderurgic se află în continuare într-o situaţie dificilă, fiind nevoit să cumpere energie de pe Piaţa pentru Ziua Următoare, fapt care afectează sustenabilitatea unităţii siderurgice de la Galaţi.
Compania a încercat în luna martie să cumpere din piaţa OPCOM o cantitate de energie pentru doi ani. "Până în acest moment nu am lansat procedurile pentru a doua licitaţie pe OPCOM, pentru că nu sunt semnale că acest lucru ar fi un succes. În aceste condiţii, am încercat să cumpărăm energie de pe Piaţă pentru doi ani echivalentă cu 5% din consumul naţional, însă nu am primit nicio ofertă. Ziua Următoare nu este sustenabil pentru noi. Avem nevoie de stabilitate pentru a ne dezvolta afacerea, iar acest tip de stabilitate pe care îl cerem noi există în aceeaşi formă în multe ţări europene", a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.
Acesta a mai susţinut că un astfel de contract nu trebuie văzut ca fiind un ajutor venit din partea statului, menţionând că ArcelorMittal este al doilea mare consumator de energie din România şi are nevoie de stabilitate. "E o îngrijorare majoră pentru noi, pentru că avem nevoie de acces la un contract stabil. Vrem o stabilitate şi o predictibilitate absolute la un preţ de piaţă corect. Nu cerem niciun fel de ajutor din partea statului, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că noi cumpărăm cantităţi uriaşe de energie - suntem al doilea mare consumator di