Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea planetară care ne va amuţi. Până la sfârşitul secolului riscă să dispară 90% din limbile pământului

Publicat in Antena 3, marți 8 mai 2012 ·

Experţii, îngrijoraţi de amploarea acestui fenomen, au avertizat că până la sfârşitul secolului XXI între 50-90% din limbile pământului riscă să dispară dacă nu vor fi luate măsuri speciale.

În momentul în care vor dispărea aceste limbi, vor fi şterse şi tradiţiile sau cultura respectivelor ţări, în schimb acestea vor fi înlocuite de o cultură industrializată, care va acapara lumea.

"Am luat în studiu regiuni extrem de importante pentru conservarea biodiversităţii şi am măsurat bogăţia lingvistică, pentru a înţelege mai uşor dimensiunea umană din aceste regiuni", a declarat Dr. Larry Gorenflo, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania.

"Ceea ce am observat a fost foarte îngrijorător. Limbile indigene tind să fie înlocuite cu limbile care sunt asociate cu o industrie modernă. însă schimbarea nu se opreşte aici. Vor fi introduşi termeni tehnici, care distrug identitatea acestei limbi", a continuat profesorul.

Potrivit hărţilor realizate de specialişti, 70% din limbile vorbite pe Pământ se află în locuri cu o biodiversitate ridicată - aceste locuri sunt şi cele mai ameninţate - iar restul se află în zone sălbatice. Pentru că ritmul de dispariţie al speciilor este de 1000 de ori mai crescut decât în trecut, experţii prevăd un viitor sumbru în ceea ce priveşte limbile şi dialectele de pe Terra, scrie Daily News.

Experţii, îngrijoraţi de amploarea acestui fenomen, au avertizat că până la sfârşitul secolului XXI între 50-90% din limbile pământului riscă să dispară dacă nu vor fi luate măsuri speciale.

În momentul în care vor dispărea aceste limbi, vor fi şterse şi tradiţiile sau cultura respectivelor ţări, în schimb acestea vor fi înlocuite de o cultură industrializată, care va acapara lumea.

"Am luat în studiu regiuni extrem de importante pentru conservarea biodiversităţii şi am măsurat

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 57 minute
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 27 minute
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°