După filmul Eu cînd vreau să fluier, fluier, a urmat personajul Veli din Loverboy. Încă mai primiţi premii pentru acest rol (de curînd aţi cîştigat premiul pentru interpretare la Vilnius Film Festival din Lituania). Ce a însemnat el?

Pentru mine a fost confirmarea, dincolo de premiile pe care le-am primit. Lucrul la filmul lui Cătălin Mitulescu a însemnat autocunoaştere, încredere, muncă, luptă, dragoste, oameni dragi, vise. Veli este o perioadă a vieţii mele pe care o iubesc.

S-au terminat de curînd filmările la Lupu, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mustaţă. În ce zonă e personajul pe care-l jucaţi aici?

Clara nu s-a mai arătat pînă acum în filmele româneşti. Este mai degrabă un personaj din zona literaturii lui Marguerite Duras, a picturii lui Magritte, a muzicii vechi franţuzeşti. Iniţial e ca un abur, care devine apoi extrem de concret. Îţi scapă printre degete şi printre priviri.

Am lucrat mult cu elemente de mişcare, m-am inspirat din dans contemporan şi am încercat să-mi fac trupul să plutească mai mult decît să păşească. La prima probă am simţit linia personajului şi mi-am dorit mult să-l fac, să caut acest soi de feminitate. E un gen de rol pe care mi-l doream după cel din Loverboy, pentru că este exact la polul opus.

Ce planuri pentru vară aveţi?

Am cîteva cărţi pe care mi le păstrez pentru o lectură aproape neîntreruptă la ţară (Memoriile unei fete cuminţi de Simone de Beauvoir, Povestirile lui Thomas Mann, Imperiul semnelor a lui Roland Barthes), apoi simt un chef nebun de escaladat Piatra Craiului, cîteva festivaluri de ajuns şi reîntoarcerea în dragul oraş Sarajevo, la festivalul de film, unde am fost premiată anul trecut şi unde, anul acesta, voi fi face parte din juriul proiectului „Balkan Spirit“. La Sarajevo, plăcerea şi munca, împreună cu baclavalele şi cafeaua turcească, merg mînă în mînă. Iar spre toamn