Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul şef de la Agricultură îşi ia secretar de stat de la Bruxelles

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 9 mai 2012 ·

Daniel Constantin, noul ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, care a preluat ieri mandatul, a anunţat că va propune pentru funcţia de secretar de stat pe diplomatul Achim Irimescu. El ocupă în prezent funcţia de şef de secţie pe probleme de agricultură în cadrul Delegaţiei României pe lângă Comisia Europeană.

"O să propun domnului prim-ministru un secretar de stat în persoana domnului Achim Irimescu. El se va ocupa de coordonarea celor două Agenţii de Plăţi, Autoritatea de Management şi Relaţia cu DG AGRI şi Comisia Europeană pe probleme de agricultură", a spus ieri Daniel Constantin, cu ocazia preluării mandatului de la Stelian Fuia.

Recent, Daniel Constantin a anunţat însă că îl va numi într-un post de secretar de stat şi pe Ionică Nechifor, preşedinte al unei asociaţii a crescătorilor de ovine. La acel moment noul şef de la Agricultură anunţa că Nechifor va fi secretarul de stat responsabil de fondurile europene. În acest moment nu este însă clar dacă Daniel Constantin îi va mai propune pe Ionică Nechifor pentru funcţia de secretar de stat.

Daniel Constantin schimbă odată cu venirea în minister echipa de secretari de stat după ce ultimii doi miniştri Stelian Fuia şi Valeriu Tabără (amândoi membri PDL) au avut în subordine trei secretari de stat: Adrian Rădulescu, Liviu Bumbu şi Barna Tanczos.

Sub conducerea lui Stelian Fuia, responsabilul de coordonarea politicilor vegetale, din zootehnie şi industria alimentară a fost Liviu Bumbu, iar fondurile europene s-au aflat sub responsabilitatea lui Barna Tanczos.

Dacă va prelua fotoliul de secretar de stat de la Agricultură, Achim Irimescu va avea în responsabilitate fondurile europene, adică cel mai important obiectiv din acest an al Ministerului Agriculturii. El ar urma să coordoneze Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) - instituţia care gestionează subvenţiile di

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°