„După ce pătrunseră înăuntru, văzură atîrnat de perete un splendid portret al stăpînului lor, aşa cum îl văzuseră doar cu cîteva ceasuri mai înainte, în întreaga minunăţie a tinereţii şi a frumuseţii sale. Pe podele zăcea un mort, îmbrăcat în haine de seară, cu un cuţit împlîntat în inimă. Era gheboşat şi zbîrcit şi avea o faţă cumplit de respingătoare.“
Pe acest pasaj dinspre finalul Portretului lui Dorian Gray (o ediţie BPT din ’67 care miroase a vanilie prăfuită) zace o pată mare, unsuroasă, neregulată. În suspansul lecturii, scăpasem probabil pe pagina cu pricina ori un cartof prăjit, ori vreo chiftea uscată şi rece, din cele de a doua zi. Căci pe Dorian Gray am mîncat mai degrabă chestii sărate. Părţile din dreapta, jos, ale paginilor îngălbenite, muncite, uşor friabile, poartă din loc în loc semnele uleioase ale îmbuibărilor mele din copilărie. E unul dintre volumele citite şi răscitite. Citite iarna cu o farfurie de plăcintă cu carne aşezată în unghiul făcut de picioarele ghemuite şi abdomen, aşa cum stăteam chircită pe o parte pe vreo canapea. Citită vara, la bunică-mea, în timp ce mă ascundeam de ceata ei gălăgioasă de babe care voiau să le duc ba apă rece, ba încă o linguriţă de şerbet scufundată în aceeaşi apă rece, ba să mă produc în faţa lor în tătăreasca perfectă pe care o vorbeam la vremea aceea, spre încîntarea şi mîndria nesfîrşită a bunicii. Am citit-o mîncînd iaurt, cartofi, plăcinte, şniţele calde şi reci, am citit-o mîncînd în silă ciorbele obligatorii. Lacrimile gălbui, stropşite, de ciorbă îmi stau mărturie pe destule pagini.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpPe La răscruce de vînturi am mîncat mai degrabă fructe şi îngheţată. Pagina în care mîna rece ca gheaţa a fantomaticei Catherine Earnshaw apucă încheietura unui musafir îngrozit e marcată definitiv de urma unui măr pe ju