Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şpăgarii de la Albiţa şi Siret, liberi de mai bine de un an

Publicat in Adevarul, miercuri 9 mai 2012 · ·

Cazurile de corupţie care au pus pe jar angajaţii de la punctele de trecere a frontierei din Suceava şi Vaslui s-au împotmolit în justiţie.

Poliţiştii şi vameşii de la Albiţa şi Siret au intrat în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie la începutul anului trecut. Zeci de persoane au fost săltate, arestate şi trimise în judecată, dar niciuna nu a fost condamnată.

Ping-pong cu dosarul şpăgarilor de la Albiţa

În februarie 2011, 53 de poliţişti de la Albiţa au fost duşi la audieri. Potrivit procurorilor, aceştia erau acuzaţi că în perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins, primit sau acceptat sume de bani ca mită, atât în nume propriu, cât şi în numele celorlalţi colegi, pentru a trece cu vederea şi a nu constata infracţiuni, contravenţii sau nereguli comise la trecerea frontierei de stat a României. În urma primelor audieri, 6 dintre oamenii legii au fost eliberaţi de acuzaţii, rămânând sub anchetă ceilalţi 47 de poliţişti.

Dosar plimbat de la Ana la Caiafa

Aceştia, trimişi în judecată în 15 aprilie 2011, s-au plimbat între Iaşi, Vaslui şi Bucureşti, fără să fie măcar audiaţi. Practic, magistraţii au pasat dosarul pentru că nu au stabilit ce instanţă trebuia să judece cauza. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi, care a constatat că nu este competentă în acest caz şi a trimis dosarul la Tribunalul Vaslui.

Şeful şpăgarilor de la Albiţa acuză că a fost arestat ilegal şi cere 500.000 de euro la CEDO

Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis şi ei, pe 28 octombrie 2011, că nu îi pot judeca pe cei 47 de poliţişti. Dosarul a ajuns astfel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 16 februarie 2012, Curtea Supremă a decis ca poliţiştii să fie judecaţi de Curtea de Apel Iaşi. Primul termen a avut loc în luna martie, însă Curtea de Apel Iaşi a decis să retrimită dosarul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

CCR respinge prima sesizare făcută de președintele Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 29 minute
Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, 17 iulie 2025, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, conform deciziei CCR. Iată ce spune Curtea Constituți

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 36 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 24 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Noul prim-ministru al Ucrainei a fost aprobat de Parlament. Iulia Svîrîdenko anunţă un audit complet al cheltuielilor publice

News.ro acum 27 minute
Parlamentul Ucrainei a votat joi numirea Iuliei Svîrîdenko în funcţia de prim-ministru al ţării, au anunţat parlamentarii pe reţelele sociale, relatează Reuters. Potrivit mai multor parlamentari, 262 dintre ei au votat pentru Svîrîdenko, o majoritat

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°