Nu mă pricep cine ştie ce la fotbal, cu toate că atunci când eram puşti am jucat în echipa Şoimii Sibiului. Încă de atunci, la noi fotbalul se resimţea ca o luptă pe viaţă şi pe moarte, o chestie de împătimire dusă la extrem. Chiar ieri a ieşit bătaie atât pe teren cât şi în tribune, la meciul dintre CFR şi U. Cluj. Studiind spaniolii care au venit să vadă finala Europa League la Bucureşti mi-am dat seamă că el poate fin gândit ca o afacere de tip "family", care i se poate adresa oricui.

Mergând în Centrul Vechi când era încă lumină, m-a şocat diversitatea suporterilor spanioli. Am văzut oameni cu aer de funcţionari de bancă, femei borţoase, pensionari, ochelarişti, derbedei, baba târându-se în baston, fermier, copii. Nici unul nu era în "civil", fiecare purta un tricou, o tichie sau măcar un fular cu insemnele clubului favorit. Grupuri de fani ai clubului din Bilbao se intersectau şi se salutau cu madrileni de la Atletico. Cum culorile tricourilor celor două grupări sunt aceleaşi, alb-roşu, mi-a luat ceva timp să mă dumiresc care de unde e. M-am gândit ce război civil ar fi ieşit pe Şelari sau Smârdan ar fi interacţionat galeria Stelei cu ce a Rapidului.

Baba şi mingea

Mai întâi, am văzut că oamenii de afaceri români sunt hrăpăreţi şi nu gândesc în perspectivă. O bere la pahar de plastic, până ieri făcea 4 lei. Preţul a crescut brusc la 7 când au apărut spaniolii. Mi-a plăcut un reporter "isteţ" de la o televiziune, care voia să-i facă neapărat pe unii spanioli să zbiere sau să se dea cu curul de pământ: "pliz, sing, dans, pliz". Nu-l băga nimeni în seamă, chiar dacă agita un fular al Atlectico Madrid.

Pe o terasă de lângă Banca Naţională, am zărit o pereche el-ea, de vreo 80 de ani. Doamna avea şi un baston lângă scaun. Cum nu văd prea bine la distanţă, am crezut iniţial că are în braţe un câine de talie mică. Din apropiere, am