Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Lojele de un miliard de euro“ de pe National Arena: cine sunt oamenii de afaceri care au plătit mii de euro pentru a vedea meciul din loje?

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 9 mai 2012 · ·

Dan Şucu, Viorel Cataramă, Adrian Porumboiu, George Copos, fraţii Negoiţă sau Dragoş Petrescu sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români care vor fi în această seară în lojele stadionului National Arena pentru finala Europa League. Cei mai mulţi dintre ei spun că vin la meci pentru spectacolul pe care îl promite, dar şi pentru că până acum nu au mai avut ocazia să vadă un meci dintr-o finală.

Din cele 42 de loje ale stadionului naţional vor vedea meciul dintre Atletico Madrid şi Atlethic Bilbao cele mai cunoscute feţe din mediul de business ro­mâ­nesc. Ziarul Financiar a estimat că la acest meci vor fi prezenţi români ale căror business-uri cumulate se ridică la aproape 1 miliard de euro.

"Am luat o lojă întreagă pentru managerii companiilor mele. Am plătit 6.000 de euro pentru ca în această lojă să stea zece persoane. Eu şi fratele meu, Robert Negoiţă, vom vedea meciul din altă lojă, unde un bilet a costat 4.900 de lei (1.100 euro)", a declarat Ionuţ Negoiţă, proprietarul Confort City şi a mai multor hoteluri în Capitală.

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, care conduce cel mai mare hotel din Capitală, Rin Grand Hotel, o clădire cu aproape 1.500 de camere, spune că este pasionat de fotbal şi că deşi echipa pe care o susţine este Real Madrid, va merge la meciul din finala Europa League pentru spectacol. El mai precizează că prin achiziţia acestor bilete la meci consideră că susţine investiţia care s-a făcut în dezvoltarea stadionului naţional. Circa 150 de milioane de euro s-au investit în dezvoltarea National Arena. O bună parte din încasările totale de bilete, estimate la 1,5-2 milioane de euro, vor merge însă în conturile UEFA.

Antreprenorul mai spune că obişnuieşte să meargă la meciuri care se joacă şi în străinătate, anul trecut

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 5 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 8 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 4 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Un elev de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a avut cea mai mare medie la Bacalaureat din Botoșani. Rata de promovabilitate este de 76,2% la nivelul județului

Botosani News acum 23 minute
Un elev de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a obținut cea mai mare medie la examenul de Bacalaureat înainte de contestații. Este vorba despre un elev de la profilul de Filologie, care a obținut media 9.98. Următoare medie, de 9.96, a fost obținu

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 13 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°