Monumentele sînt mai ceva ca nişte fiinţe vii. Prezenţa lor în viaţa publică incită sau deranjează, iscă dispute, stîrneşte pasiuni. Sînt mereu acolo, pe soclu sau la colţ de stradă, ne aşteaptă cu un zîmbet senin sau cu o grimasă severă. Orice ai face, nu le poţi ignora. Probabil că deja se obişnuieşte ca înainte de instalarea oricărui nou monument să se iniţieze o dezbatere publică: La ce bun?, Care să fie mesajul?, Unde şi cum să fie amplasată statuia?. La Berlin, autorităţile au propus, încă de acum un deceniu, construirea unui monument al Unităţii Germaniei. S-au organizat mai multe concursuri, au fost evaluate sute de proiecte, s-au consultat specialişti în urbanism, artişti plastici, istorici, reprezentanţi ONG – nu s-a ajuns la un numitor comun. Proiectul nu a fost abandonat, dar monumentul există doar pe hîrtie.
DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILBDezvelirea, la Bucureşti, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, a unui monument al romanităţii s-a transformat în dramoletă. În cazul de faţă nu a existat nici un dialog public înainte de dezvelire, ci doar un buzz negativ imediat după inaugurare. Nu l-aş pune doar pe seama febrei preelectorale. Căci reacţiile pe care le-am văzut sînt confuze. Ele provin din înşelarea unor aşteptări. Primul tip de reacţie: „statuia e porno“. Hmm. Cînd o spun tabloidele, citînd trecători, j’en passe. Al doilea tip de reacţie: nu se înţelege ce e cu Traian şi, mai ales, ce e cu lupoaica. Aici, e o chestiune de percepţie, de gust public. Pot intui de ce se simte dezorientat un om simplu, obişnuit cu estetica monumentală a realismului socialist; dar nu înţeleg de ce oameni tineri, vizitatori ai galeriilor de artă contemporană, strîmbă din nas. De ce le plac, de pildă, colajele lui Ion Bîrlădeanu, dar nu şi statuia conceput