Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Simionescu, carte-inimioară despre Europa

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 9 mai 2012 ·

La sediul Centrului de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă din Târgu-Mureş a avut loc ieri, 9 mai, lansarea cărţii “Cookie şi prietenii ei” a autoarei Monica Simionescu. Cartea se adresează copiilor şi lansarea acesteia de Ziua Europei nu este întâmplătoare, acţiunea purtând amprenta acestei zile pline de semnificaţii.

“Cookie şi prietenii ei” are forma unei inimioare şi este tipărită în trei limbi: română, maghiară şi rromani şi transmite ideea de prietenie şi iubire între naţiunile UE. Pentru a fi pe înţelesul copiilor, sentimentul acesta este transmis prin personajele cărţii, care fac parte din diferite ţări europene şi pe care le leagă un semtiment de prietenie. “Noi, Asociaţia Divers, ne-am străduit an de an ca în cadrul Târgului ONG să avem momente de interculturalitate. Astăzi, ne orientăm asupra Uniunii Europene, cu ocazia lansării acestei cărţi pentru copii despre UE, scrisă de colega noastră, Monica Simionescu”, a declarat Maria Korek, preşedinte al Asociaţiei Divers.

La lansare au fost prezenţi un număr de 27 de copii, la fel ca şi numărul de state din Uniunea Europeană iar fiecare copil reprezenta un stat european. Au fost nouă copii de etnie rromă, nouă copii de etnie maghiară şi nouă copii de etnie română şi fiecare echipă a avut componenţă mixtă. Fiecare echipă a construit câte un puzzle, care, împreună, purtau acelaşi mesaj de prietenie. “Mesajul cărţii este iubirea, după cum o arată şi forma acesteia. Este vorba de acceptare a celuilalt. Ideea mi-a venit în urmă cu câţiva ani, într-o vacanţă în Spania. Am terminat Facultatea de Ştiinţe Politice, am lucrat şi cu copiii şi voiam să combin cumva aceste lucruri. Culorile celor 27 de numere diferă, în funcţie de valurile de aderare. Fără a fi nevoie să înveţe pe de rost, copiii vor reţine vizualizând”, a declarat Monica Simionescu, autorul cărţii. Aceasta in

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace. A fost premiată Maria Corina Machado, din Venezuela

Ziua Constanta acum 59 minute
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat liderul Opoziției din Venezuela, María Corina Machado. Maria Corina Machado, din Venezuela, a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor d

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 47 minute
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

🚨 Din verde în galben. Cod de vânt puternic emis de meteorologi. ANM, precizări pentru Gândul: „Un front rece traversează rapid țara”

Gandul acum o ora
12:07 COD GALBEN - intensificări ale vântului Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN – intensificări ale vântului – pentru mai multe județe. Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 5 – 11 octombrie, ora 23 Fenomene vizate:

Armata israeliană anunţă că armistiţiul din Gaza a intrat în vigoare

News.ro acum 17 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, întrucât trupele s-au retras acum la liniile de desfăşurare convenite. Într-o declaraţie publicată pe Telegram, IDF afirmă că trupele „au început

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum 44 minute
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Toto Dumitrescu, despre fuga de la locul accidentului: „A fost un gest lipsit de moralitate”

Mediafax acum 2 ore
Dumitrescu susține că gestul său, de a pleca de la locul accidentului, a fost „un gest lipsit de moralitate”. Vezi galeria foto 7 poze De asemenea, el afirmă că nu consumase droguri înainte de producerea accidentului, ci doar după impact. Duminică,

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°