● A fost odată în Anatolia / Bir zamanlar Anadolu’da (Turcia, 2011), de Nuri Bilge Ceylan.
O lucrare de maestru, A fost odată în Anatolia al lui Nuri Bilge Ceylan (care închide Festivalul Filmului European din Bucureşti, pe 13 mai) este (ca şi Aurora al lui Cristi Puiu, pentru care regizorul turc şi-a exprimat, de altfel, admiraţia) un mystery criminalistic conceput astfel încît să zgîndăre certitudinile epistemologice ce permit însăşi existenţa acestui gen de poveste. Trei maşini de poliţie înaintează lent pe un drum şerpuit şi neasfaltat, sub un cer nocturn prevestitor de furtună. Ocupanţii celor trei maşini sînt: un procuror, un doctor, un grefier, un comisar, cîţiva subalterni de-ai acestuia, doi gropari şi doi suspecţi. Cauzatorul expediţiei (care se întinde pe o noapte întreagă, corespunzînd unei ore şi ceva din durata de două ore şi jumătate a filmului) este unul dintre aceştia din urmă, care a acceptat să-i conducă pe oamenii legii la locul unde a îngropat ceva; numai că nu pare să fie sigur de locul respectiv, după cum nici spectatorul n-are de ce să fie sigur, cel puţin pentru un timp, de ceea ce bănuieşte că a fost îngropat acolo, şi nici măcar după ce află – adică după ce vede cadavrul – n-are motive să fie prea sigur de cine, ce şi cum.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!Aşadar, micul convoi (filmat, cu recurenţă ritmică, de la aceeaşi sau aproape aceeaşi mare distanţă) opreşte din loc în loc în pustietate (la fel de insistent se repetă şi cadrele cu cîte o porţiune de cîmpie bătută de vînt şi luminată de faruri). Mai mult tăcut pînă atunci, ca de altfel şi de atunci încolo, doctorul începe brusc să vorbească despre efemeritatea vieţii omeneşti. La rîndul lui, procurorul lasă să i se dezlipească un pic din masca de aroganţă metropolitană, începînd să
