Adunarea Generală a Federaţiei Române de Tenis, programată astăzi, are pe ordinea de zi înlocuirea preşedintelui. Sursa: ARHIVA EVZ
Scandalul revine puternic în tenisul românesc. Adunarea Generală a federaţiei, programată astăzi, cuprinde pe ordinea de zi, printre altele, punctul privind debarcarea preşedintelui Ruxandra Dragomir.
Acţiunea a fost pusă la cale de foştii vicepreşedinţi ai FR Tenis, cei care vor să înfiinţeze şi o ligă de tenis care să funcţioneze în paralel cu federaţia.
După ce au ajutat-o să câştige alegerile în 2009, Răzvan Itu, Mihai Zacopceanu şi Liviu Ursuleanu au fost alungaţi de Ruxandra Dragomir, care a ales să se încreadă în Silviu Matei, actualul director general al federaţiei.
De acelaşi tratament a avut parte şi Mihai Rusu, cel care a organizat campania electorală a fostei jucătoare.
Şedinţa de astăzi este prima ocazie oficială pentru ca Opoziţia să-şi pună în aplicare planul schimbării. Federalii sunt însă liniştiţi, dând asigurări că "puciul" nu va reuşi.
Contestatarii i-au făcut rechizitoriul Ruxandrei, acuzată că şi-a uitat promisiunile făcute înainte de alegeri. Capetele de acuzare au fost formulate de Mihai Rusu, fosta voce de la "Europa Liberă".
Iată rechizitoriul făcut de Mihai Rusu, omul care a condus-o pe Ruxandra Dragomir la victoria din 2009 în faţa "cuplului" Ţiriac-Năstase":
"Promisiuni electorale nerespectate de Ruxandra Dragomir:
- Lucru în echipa învingătoare în alegerile din 2009 a căzut după doar câteva luni. Cumulul de funcţii din Comitetul Director, care trebuia scos din statut, a rămas în vigoare. Ciprian Porumb: vicepreşedinte şi căpitan la echipa de Cupa Davis. Sever Dron: vicepreşedinte şi căpitan la Cupa Federaţiei.
Nimeni din Comitetul Director nu a abordat acest conflict de interese.
- A promis transparenţă. Rezultatul e însă izolare, secretomanie