Columbianul Radamel Falcao, o dublă, şi brazilianul Diego au marcat golurile prin care Atletico Madrid a câştigat cu 3-0 finala Europa League disputată pe Naţional Arena împotriva lui Athletic Bilbao, al doilea trofeu cucerit de echipa din capitala Spaniei, după cel din 2010.
Prin cele două goluri marcate miercuri seară, Falcao a ajuns la cota 12 în actuala ediţie din Europa League şi a devenit pentru a doua oară la rând golgheterul competiţiei. De asemenea, atacantul sud-american este primul fotbalist care câştigă trofeul Europa League în ani consecutivi cu echipe diferite, reuşind aceeaşi performanţă în 2011 cu FC Porto, când a înscris golul victoriei în finala de la Dublin cu Sporting Braga.
În acelaşi timp, Diego Simeone intră în grupul celor ce şi-au trecut în palmares Cupa UEFA/Europa League atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Tehnicianul argentinian a făcut parte din lotul celor de la Internazionale Milano în finala câştigată tot cu 3-0 în faţa lui Lazio, în 1998.
Bucureştiul a demonstrat că se poate ridica la înălţimea unui eveniment atât de important, scurta ceremonie dinaintea meciului şi atmosfera superbă din tribune prefaţând spectacolul din teren, al cărui principal protagonist a fost Falcao.
Atletico a început mai bine, iar în minutul 2 Adrian a avut prima ocazie a partidei, dar lovitura sa de cap după o centrare a lui Arda Turan a trecut pe lângă poarta lui Iraizoz. Goalkeeperul bascilor nu a mai scăpat patru minute mai târziu, atunci când Falcao a deschis scorul cu o execuţie splendidă, şut cu stângul aproape de vinclu.
Cu avantaj pe tabelă încă din start, echipa lui Simeone a făcut un uşor pas înapoi, permiţându-i lui Athletic să preia iniţiativa, iar Llorente, în două rânduri, şi Muniain, cu un şut de la distanţă, i-au dat emoţii lui Courtois. În plină dominare a celor de la Bilbao, madril