Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rețeaua de supermarketuri Primăvara vrea în insolvență

Publicat in Capital, miercuri 9 mai 2012 ·

Încă un brand românesc din retailul local intră în insolvență: Can Serv SRL, care operează rețeaua de supermarketuri Primăvara, şi-a cerut insolvența la Tribunalul Bucureşti. Retailerul are datorii de circa 1,3 milioane de euro la bugetul de stat, potrivit datelor ANAF.

După ce criza a scos din piață hipermarketurile Pic şi Trident şi supermarketurile SPAR (reţeaua de origine olandeză operată în franciză de fraţii Ioan şi Floare Cuc din Arad) şi Ethos (controlată de Ion Şoloman), şi reteaua de supermarketuri Primavara, controlată de Ion Avram, vrea ca instanța bucureşteană să decidă reorganizarea financiară şi restructurarea obligatorie a datoriilor.

Can Serv SRL, care deţine cea mai mare rețea de supermarketuri cu capital românesc rămasă Primăvara, a încheiat 2010 cu pierderi de peste un milion de euro la o cifra de afaceri de circa 12,4 milioane euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor Publice. În 2009, afacerile companiei depăşeau 34 de milione de euro şi avea profit de aproape jumătate de milion de euro.

De altfel, în 2010, anul în care afacerile retailerul au scăzut dramatic, Mega Image, cel mai mare lanț de supermarketuri din Bucureşti, a preluat două magazine ale Can Serv. Primăvara era, atunci, un lant de 7 supermarketuri, dintre care patru în Capitală.

Perioadele faste ale afacerilor retailerului - și ale celorlalți români din retail doborâți de criză, de altfel -, au coincis cu intervalurile de creștere atât a pieței, cât și a ponderii comerțului în magazine tip cash&carry, hipermarketuri și supermarketuri, creșteri reflectate în investiții importante în extindere, în special prin credite bancare.

A venit apoi criza și odată cu ea stoparea bruscă a creșterii în retail. În condițiile unor marje destul de mici, ale fluctuațiilor de schimb valutar și ale unor dobânzi bancare din ce în ce mai mari, puțini retail

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°