Le plac vorbele mari, dar, după ce le rostesc, se reped să le golească imediat de conținut. Nu de alta, dar să facă loc altor vorbe mari, că din vorbe mici e greu să-ți construiești un viitor politic, palat lângă București, vilișoară la mare, vilă la munte, relații pe axa Washington – Băicoi, bașca să-ți înregistrezi niște partide-alternativă ca să contracarezi cu ele emanciparea copilelor din flori ale Albei ca Zăpadă.
Nu se terminase bine o busculadă parlamentară și cuvântul magic a fost “Coabitare”. Cum am depins mai mereu de modele franceze, ni s-a dat și “modelul paradigmatic”: Fronçois Mitterrand – Jacques Chirac. Numai că în România, actorii se numesc François Ghițescu și Jacques Ghițulescu. Vizita la București a celuilalt Jacques – Attali – poate fi foarte interesantă, dar nu va vindeca boli locale.
Șeful statului și Ministrul de Externe reprezintă pârghia fundamentală a diplomației. Chiar dacă nu se iubesc, cei doi trebuie să-și vorbească. Firește, nu de mamă – “Ba, pa’ mă-tii!”. În public, trebuie să-și strângă mâinile. Binențeles, nu cu ușa. Nu inviți un om la tine, ca să-i da un cap în gură, când intră pe ușă, și un picior în fund, când pleacă.
Înțeleg mâhnirea dlui Traian Băsescu de a-l fi văzut pe profesorul Andrei Marga făcând o paralelă între unele decizii ale președintelui și inițiative ale lui Benito Mussolini. Rămâne antologică însă și invitația nu tocmai discretă adresată profesorului Marga de un importator-exportator transoceanic de democrație, aflat la adăpostul Președiniției. Dacă nu era fericit cu situația României sub guvernare PD-Listă, spunea transoceanicul pro-prezidențial, dl Marga n-avea decât să se sinucidă – îi oferea și bibliografie potrivită. Desen & Copyright 2012 – ION BARBU
Deși fostul șef al diplomației românești, dl Teodor Baconschi, a fost felicitat chiar de domnișoara EBA pentru “succesuri” strălucit
