Energia este sectorul în care aş investi dacă m-aş gândi să pornesc o afacere, iar România are avantajul ţiţeiului, a spus, miercuri, miliardarul britanic Sir Richard Branson, în prima sa conferinţă susţinută în Capitală.
,,Am venit din Norvegia, ţară în care ţiţeiul este folosit inteligent, astfel încât să poată fi utilizat şi pentru bunăstarea generaţiilor viitoare. Sper că şi în România este la fel. Din ceea ce am auzit astăzi, întreprinzătorii români au idei bune de afaceri. Mi-ar plăcea să ajut ca una dintre aceste idei să fie puse în practică de Virgin Group. Sunt pentru prima dată în Bucureşti, dar, în mod sigur, nu pentru ultima', a spus Richard Branson.
Sir Richard Branson şi Robin Sharma au fost prezenţi, miercuri, la Bucureşti, pentru a susţine manifestarea ,,The Ultimate Success Summit'.
Cu acest prilej, Richard Branson a spus că îi admiră pe oamenii de afaceri precum Steve Jobs, pentru că fac diferenţa în lume.
,,Întreprinzătorii pe care îi admir sunt cei care conduc companii în care angajaţii sunt fericiţi, în care există un mediu bun de lucru. În lumea afacerilor, femeile pot reuşi la fel de bine ca bărbaţii, important este să ai o idee bună', a spus miliardarul britanic.
Sir Richard Branson este preşedintele şi fondatorul Virgin Group, unul dintre brandurile cele mai larg recunoscute şi respectate din întreaga lume. Virgin şi-a extins afacerile în călătoriile cu avionul şi în cele pe calea ferată, ospitalitate şi petrecere a timpului liber, telecomunicaţii, media, sănătate şi wellness, turism în spaţiu şi energie curată, prin intermediul a peste 300 de companii în 30 de ţări.
Robin Sharma este unul dintre experţii de top ai lumii în domeniul leadership-ului, autor a 11 bestseller-uri despre leadership şi dezvoltare profesională. Lucrările sale au fost publicate în peste 50 de ţări şi 7