Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei să renunți la fumat? Uite un program gratuit, care te ajută

Publicat in Libertatea, miercuri 9 mai 2012 ·

Dacă te-ai decis să ”dai divorț” de țigară, profită de ”oferta” lunii mai: acum poți beneficia gratis de tratament şi consiliere psihologică. Dacă te-ai decis să ”dai divorț” de țigară, profită de ”oferta” lunii mai: acum poți beneficia gratis de tratament şi consiliere psihologică.

Pentru fumătorii care îşi doresc din tot sufletul să renunţe la dependenţa de fumat, dar realizează că nu o pot face singuri, ca și pentru cei care au încercat "să se lase" și au eșuat, luna mai aduce vești bune: ei primesc ajutor medical de specialitate fără să scoată din buzunar vreun ban.

Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului Marius Nasta, derulează de 5 ani Programul Naţional Stop Fumat, care include consiliere privind renunţarea la fumat, o inie telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Din 2007 și până acum, 70.000 de români s-au înscris în acest program, iar peste 50% au renunțat la fumat până la sfârșitul tratamentului și al consilierii psihologice de specialitate. Dacă vrei să îți trăiești și tu viața, de acum încolo, fără... fumuri, te poți înscrie în program în cursul lunii mai 2012 (declarată "luna renunțării la fumat").

Ca să intri în program, suni la un numărul cu apel gratuit 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din rețeaua Romtelecom) sau la 021 3356920; de asemenea, poți accesa pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu). Astfel afli unde se află cel mai apropiat medic specialist. Programul are şi pagină de Facebook : www.facebook.com/stopfumat.eu.

"La nivel mondial, o persoană moare la fiecare 6 secunde din cauza fumatului. Ponderea deceselor atribuite tutunului este mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor, dar acestea "recuperează" rapid, mai ales în cazul cancerului pulmonar. Dar şi fumatul pasiv al adulţilor cauzează boli grave cardiovasculare şi respiratorii,

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°