Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poftiţia la bal! Începe Luna Bucureştilor

Publicat in Adevarul, miercuri 9 mai 2012 ·

Fundaţia Calea Victoriei organizează, în perioada 9 mai – 9 iunie, o nouă ediţie a manifestării “Luna Bucureştilor”.

Primul eveniment din cadrul manifestării va avea loc pe 17 mai. Este vorba despre proiecţia filmului artistic “Doi vecini”, de Geo Saizescu. Filmul este o comedie de moravuri realizată după schiţa lui Tudor Arghezi, având acţiunea în interbelic. Proiecţia va avea loc la sala de cinema a Cercului Militar Naţional.

Va urma pe 24 mai “Balul Bucureştiului Interbelic, care va avea loc în Sala Gotică şi Sala Bizantină a Cercului Militar Naţional. “Balul Bucureştiului Interbelic reînvie spiritul perioadei faste în care capitala noastră a fost denumită, datorită atmosferei cosmopolite, “Micul Paris”. Costumaţiile retro inspirate din moda anilor ’20-’30, care pun în valoare eleganţa unui cuplu, dar şi emanciparea femeilor din epocă, muzica lui Zavaidoc şi pasii de tango, charleston sau foxtrot atât de celebre în epocă fac parte din amprenta Balului Interbelic”, afirmă organizatorii.

În programul Balului sunt incluse momente de dans şi teatru din Bucureştiul de altădată, meniu festiv şi premierea celor mai bune costume interbelice. Personalităţi culturale - intelectuali de elită, actori, istorici, muzicieni şi artisti plastici – lectori şi prieteni ai Fundaţiei Calea Victoriei, vor onora cu prezenţa lor Balul Bucureştiului Interbelic.

Taxa de participare la Bal este 150 de lei, iar înscrieri se pot face la adresa bal@victoriei.ro

Participanţii sint invitaţi să poarte ţinute de inspiraţie interbelică (moda anilor ’20 şi ’30). Accentul se poate pune, pentru domnişoare şi doamne, pe machiaj, coafură şi accesorii specifice epocii: pălării mici, perle, mănuşi, iar pentru domni se recomandă costum negru şi papion sau cravată.

Programul manifestării mai include, pe data de 31 mai, şi prezentarea unui fil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 44 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 16 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°