Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trup şi suflet cu Atletico! Cosmin Contra a venit la Bucureşti cu Atletico şi le va ţine pumnii jucătorilor lui Simeone: "E meciul vieţii pentru unii"

Publicat in Pro Sport, miercuri 9 mai 2012 ·

Cosmin Contra va fi diseară suporterul lui Atletico. Fostul fundaş al madrilenilor din perioada 2002-2006 a venit în România luni seara, odată cu echipa lui Simeone, şi este unul dintre invitaţii speciali ai clubului spaniol la finala de pe "Arena Naţională".

Cine are prima şansă în această finală?

E un meci echilibrat, nu se poate spune că există o favorită. Micile detalii vor face diferenţa. Sper totuşi să câştige Atletico, are jucători cu mai multă experienţă.

La antrenori este tocmai invers…

Aşa e, dar pe teren vor fi jucătorii. Ambele echipe au antrenori care îşi mobilizează foarte bine jucătorii şi ştiu să-i aşeze pe teren. Diferenţa va fi făcută de fotbalişti.

Tu ai jucat într-o finală, când erai la Alaves. Ce înseamnă un asemenea meci?

E maximum la ce poate spera un jucător în carieră. Sunt cele mai importante 90 de minute. Pentru mulţi poate fi meciul vieţii.

Ce finale memorabile ţi-au rămas în minte?

Cea în care am jucat eu. Este de departe cea mai frumoasă din istorie (n.r. Alaves - Liverpool 4-5 după prelungiri)

"M-au întrebat de stadion"

Vei fi la meci diseară?

Da, am fost invitat de Atletico să particip la finală. Am rămas în relaţii bune cu ei, mai ales cu cei din conducere. Mai sunt şi foşti coechipieri de-ai mei în lotul actual. Am jucat atunci şi cu Cholo (n.r. - Simeone), cu care sunt prieten. Nu m-au uitat şi s-au gândit să mă invite, ceea ce înseamnă că am lăsat o impresie bună acolo, în ciuda accidentărilor care m-au ţinut departe de teren mai mult timp.

Aţi venit împreună în România?

Da, am venit în acelaşi avion cu băieţii de la Atletico.

Te-au întrebat ceva de România, de Bucureşti?

M-au întrebat, dar nu foarte multe. Mai mult despre stadion. Le-am spus că e unul dintre cele mai frumoase din Eu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 34 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 44 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 17 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°