Finala Europa League de la Bucureşti va rămâne amintirea preferată a românilor. Ziua 9 mai 2012 va fi pomenită şi peste ani, iar asta doar datorită zecilor de mii de iberici care au zguduit Naţional Arena cu cântecele lor. Bascii, mai numeroşi şi mai gălăgioşi, au dominat fondul sonor în marea finală, dar până la golul doi marcat de Falcao.

Naţional Arena s-a îmbrăcat ieri seară în alb şi roşu. Şi în stânga, şi în dreapta. Alb-roşu şi sus, şi jos. Dar cel mai mult în dreapta, acolo unde fanii lui Athletico Bilbao s-au întins ca un braţ protector din mijlocul peluzei până în tribuna a II-a. Mai mulţi cu siguranţă decât madrilenii lui Atletico şi mai organizaţi. Zgomotul a devenit greu de suportat - cu mult peste limitele stabilite de vreo echipă românească sau chiar de naţională - când oamenii veniţi din Capitală au încercat să-şi cânte imnul. Mii de fluierături unite într-un zgomot de fier care te lovea direct în tâmple.

"Athletic, Athletic, Athletic"

Din locul plin de ură a venit şi dragoste. Un cântec cald compus de maestrul basc Feliciano Beobide în urmă cu aproape trei decenii a topit Naţional Arena într-o seară răcoroasă de mai. "Athletic, Athletic, eup! Athletic gorri ta zuria", au cântat cei ce nu vor să fie numiţi spanioli în dialectul lor fascinant. O bucată din San Mames pare că a ajuns aseară în România.

Belo, ambasadorul sutelor de puşti

Miodrag Belodedici, elegant şi în costum, şi în echipamentul de fotbal, a pus cu grijă trofeul la ieşirea de la vestiare. Fotbaliştii au evitat să facă contact cu el la ieşirea pe teren, în timp ce ochii oamenilor care i-au împins de la spate nu se mai puteau dezlipi de bucata masivă de argint. În jurul finalistelor, sute de puşti au alergat cu steaguri şi plăcuţe cu emblemele tuturor eliminatelor din Europa League pentru momentul artistic de început.

Când au intervenit românii

G