Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agendă încărcată pentru François Hollande

Publicat in rfi, miercuri 9 mai 2012 ·

În Franţa, noul preşedinte, socialistul François Hollande, deşi se va instala la Palatul Elysée abia peste o săptămână, a început deja consultările cu liderii de la Bruxelles pe tema devenită extrem de urgentă a relansării creşterii economice. Mai rămâne întrebarea dacă măsurile în acest sens necesită o renegociere a pactului de stabilitate.

Putem spune într-adevăr că François Hollande nu pierde timpul, de altfel nici situaţia din Europa nu i-o permite. Ceremonia de transferare a puterii va avea loc la Palatul Elysée abia pe 15 mai, dar François Hollande s-a şi întâlnit miercuri cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. O altă întâlnire este deja programată joi cu preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, înainte de deplasarea cu caracter simbolic la Berlin şi discuţiile cu cancelara Angela Merkel.

Tot mai multe voci în Europa, dar şi în Statele Unite când vine vorba de Europa, susţin că logica austerităţii duce la impas, dacă nu se mai întâmplă concomitent şi altceva. Grecia este dată ca un exemplu tragic al acestei experienţe bazate numai pe strângerea curelei. Am putea spune acum că şi Angela Merkel se află sub presiune, pentru că aproape toată lumea cere acum o schimbare de strategie.

Pentru Berlin, dar şi pentru alte capitale europene este limpede că prelugirea politicii de austeritate riscă să modifice în primul rând peisajul politic al Europei. Milioane de alegători optează, în acest context, pentru partide populiste, de extremă dreapta sau de extremă stânga, numai pentru a-şi arăta refuzul faţă de linia Bruxelles-ului.

Cotidianul Le Monde scrie despre dezbaterea începută şi în Germania pe aceeaşi temă: găsirea altului model. În anii din urmă, Germania şi-a conservat dinamismul economic, competitivitatea şi statutul de campioană a exporturilor, pe fondul unor îngheţări prelungite a salariilor. Or, iată, în pre

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 7 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°