Condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul FNI, alături de Ioana Maria Vlas, Popa va sta în carantina 40 de zile după care va fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu Sursa: REUTERS
La mai bine de un an de când a fost adus în țară și întemnițat în arestul Poliției Capitalei, un alt artizan al mega-escrocheriei ”Fondul Național de Investiții” (FNI), Nicolae Popa este, de ieri, în sistemul penitenciar, la Rahova.
”Golănașul mic”, așa cum îi plăcea lui Sorin Ovidiu Vîntu să-l alinte pe subalternul său, a fost condamnat în dosarul FNI, alături de Ioana Maria Vlas, la 15 ani de închisoare, pentru fraudă. Decizia Tribunalului Bucureşti, dată în 2006, și confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a rămas definitivă în anul 2009.
Fostul preşedintele ”Gelsor”, Nicolae Popa, s-a ascuns atât în timpul urmării penale, cât și al procesului, în capitala Indoneziei, Jakarta. În urma semnării decretului de extrădare a lui Nicolae Popa de către preşedintele Indoneziei, o escortă s-a deplasat la Jakarta pentru a-l prelua şi a-l aduce în România, la 22 aprilie 2011.
De astăzi, Nicolae Popa a intrat în perioada celor 40 de zile de carantină la Penitenciarul ”Rahova” după care, cel mai probabil, va fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giugiu unde își va petrece următorii 15 ani în spatele gratiilor.