Dacă întrebi ce calitaţi ar aprecia la un primar, cele mai multe răspunsuri vor fi de genul „Să fie un bun gospodar“. Imaginea-standard a edilului (alt poncif?) exemplar îl înfăţişează cu mînecile suflecate, coordonînd utilajele de deszăpezire, inspectînd şantiere (cînd nu-s panglici de tăiat), controlînd cîntarele din pieţe. Cînd îi întrebi dacă şi de ce sînt mulţumiţi de primarul lor, oamenii spun de obicei că omul n-o fi perfect, dar „face lucrurile să meargă“. (Estimările ne spun că, la aceste alegeri, majoritatea primarilor în funcţie vor fi realeşi, ceea ce e semn că lucrurile chiar merg.)
La o privire mai atentă, vom constata că deszăpezirea ar fi trebuit să fie treaba şefului Direcţiei de transporturi, drumuri şi sistematizare, şantierele – a celui de la Investiţii, ordinea din pieţe – a celui de la Economic şi aşa mai departe. Atunci, ce i-ar rămîne de făcut primarului, în afară de a-i numi, pe criterii doar de el ştiute, pe şefii respectivi?
După mine, el ar trebui să fie responsabilul cu viziunea. El ar trebui să le spună celor care-l aleg nu cîte bulevarde va face, ci de ce, şi încotro vor duce ele. Cu alte cuvinte, cetăţenii n-ar trebui să voteze gospodari care se angajează să facă aia şi ailaltă, ci proiecte de viitor. Un bulevard nou rezolvă, eventual, problemele de trafic dintr-o zonă, nu şi problema traficului. Pentru că ştiţi cum e: oricît de multe bulevarde construieşti, oricît le lărgeşti pe cele existente, maşinile se vor înmulţi suficient de repede încît să le aglomereze. În spaţiile finite, un bulevard nou sau mai larg înseamnă ceva în minus – un spaţiu verde, o casă, o parcare, un trotuar. Şi-atunci, un primar ar spune: vreau să dau prioritate transportului cu autoturismele sau celui public? Maşinilor sau oamenilor? Există oraşe în care nu te poţi deplasa fără autoturism (Los Angeles) şi altele în care e preferabil să-ţi laşi ma
