Doi argentinieni în căutarea gloriei. Cam aşa s-ar caracteriza, simplist, duelul celor doi antrenori. Simeone l-a avut antrenor pe Bielsa, la "naţionala" Argentinei.

Împreună au fost la Mondialul din 2002, cînd toată lumea vedea Argentina lui Bielsa mare favorită, dar cînd totul s-a năruit înainte să înceapă.

Despre Simeone circulă o anecdotă. Se spune că, undeva în 1994, la primul meci pe care l-a jucat în tricoul lui Atletico, cam larg pentru subţirelul de atunci, Simeone a fost atît de emoţionat încît, la final, l-a rătăcit. A intrat în vestiar ca o furtună şi aşa de tare i-a înjurat pe coechipieri încît, glumeşte chiar el, vreo 3 luni n-a primit decît pase "de serviciu". "Es mio, es mio!", răcnea Simeone, spre amuzamentul colegilor.

Acesta e Diego Simeone. O furtună, benefică pentru ai lui, insuportabilă pentru adversari. "Es mio" era strigătul lui favorit în teren, atunci cînd trebuia să se apere. "Es mio" poate să spună şi acum. Dar cînd vine vorba despre Atletico. Echipa e transpunerea lui în teren. Nu trebuie decît să vezi cum celebrează golurile, cum urlă la greşelile jucătorilor, cum se manifestă la adresa arbitrilor. Acel tricou de la debut n-a mai fost găsit niciodată, dar i-a rămas imprimat pentru totdeauna în suflet.

Cîteodată, la Bilbao, prin centru, după miezul nopţii poate fi zărit un bărbat în trening, plimbîndu-se gînditor. Altădată, acelaşi bărbat e văzut pe bicicletă. De multe ori se urcă în maşină şi se duce de unul singur la o plajă de pe malul Atlanticului, nedescoperită de turişti. Face asta de cîte ori vrea să se liniştească, de cîte ori ochii îi obosesc după orele petrecute în faţa unui monitor, privind diverse meciuri. E Marcelo Bielsa. El loco. Însă doar un nepregătit îi poate spune "nebunul" Bielsa. E Bielsa, "nebunul după fotbal". E altceva, nu?

Tare greu i-a fost la început la Bilbao. Jucătorii pa