Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania – deficit comercial de 1,69 miliarde de euro în primul trimestru

Publicat in Ziua Veche, miercuri 9 mai 2012 ·

Potrivit Institului Naţional de statistică (INS), în primul trimestru din 2012, deficitul comercial al României a fost cu 183 de milioane de euro mai mare ca cel din aceaşi perioadă din 2011.

Astfel, conform raportului INS, citat de Agerpres, deficitul comercial FOB-CIF s-a cifrat, în primul trimestru din 2012, la 7,354 miliarde de lei (1,69 miliarde de euro), fiind mai mare cu 982,7 milioane lei (183 tu euro) decât cel înregistrat în trimestrul I din 2011. Exporturile FOB realizate în primul trimestru din 2012 au fost de 47,835 miliarde lei (10,997 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 55,190 miliarde lei (12,688 miliarde euro). Comparativ cu trimestrul I din 2011, exporturile au crescut cu 2,3% la valori exprimate în lei, dar au scăzut cu 0,4% la valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 3,9% la valori exprimate în lei şi cu 1,1% la valori exprimate în euro.

Potrivit datelor INS, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri, în primele trei luni ale acestui an, a fost de 34,648 miliarde euro (7,959 miliarde euro) la expedieri şi de 40,703 miliarde lei (9,349 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 72,4% din total exporturi şi 73,8% din total importuri. În trimestrul I 2012, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (41,8% la export şi 33,5% la import) şi alte produse manufacturate) (34,7% la export şi respectiv 29,4% la import).

În luna martie 2012, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile FOB au însumat 17,515 miliarde lei (4,014 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 20,633 miliarde lei (4,728 miliarde euro). În comparaţie cu deficitul comercial FOB-CIF din luna martie 2011, în acest an acesta a fost mai mic mai mic cu 603,5 milioane lei (171 milioane euro) decât cel înregistrat în luna martie 2011.

Potrivit Institului

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 52 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 23 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 45 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 23 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 12 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°