Marius Mureşan, şeful Secţiei Satu Mare a International Police Association, a comentat acid implicarea organizaţiei poliţieneşti în dosarul şpăgilor pentru care sunt anchetaţi Vlad Boşca, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Satu Mare şi Felician Jurj, lucrător în cadrul aceluiaşi serviciu.
Boşca şi Jurj sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie pentru că ar fi intervenit, prin interpuşi, pe lângă un judecător din Curtea de Apel Oradea, pentru a-i obţine milionarului Vasile Lucuţ, cel mai bogat om din judeţul Satu Mare, achitarea, într-un proces de ultraj.
EXCLUSIV Şpăgile şefului de la Investigaţii Criminale. 2000 de lei, mâncare pentru un autocar de poliţişti şi revelion în Republica Dominicană
Percheziții în Poliția Satu Mare. Șeful de la Investigații Criminale și polițistul anului 2010, anchetați pentru corupție
“Având în vedere faptul că vorbim de o anchetă, de un proces care este în curs de desfăşurare, vă rog să mă înţelegeţi, ca poliţist, nu pot să comentez nimic. E clar că sunt nemulţumit. Ce pot să vă spun însă că International Police Association nu ar trebui implicată în acest scandal” a declarat pentru satu-mare.adevarul.ro şeful secţiei Satu Mare a IPA. “Vă rog, dacă puteţi, faceţi cât mai puţine referiri la IPA. Lăsaţi DNA să finalizeze ancheta şi procurorii să clarifice modul în care organizaţia este implicată în dosar” a afirmat Mureşan.
DNA suspectează că în schimbul intervenţiilor la Oradea, Vlad Boşca ar fi încasat bani cash, dar şi 2000 de lei, alături de produse din carne, sponsorizând astfel deplasarea unui autocar de poliţişti din Secţia Satu Mare a IPA la un seminar pe teritoriul Olandei.