De luni, la chioşcurile de ziare şi la librăriile Adevărul, un nou volum de scrieri politice semnat Petre Roman – „Orice ar fi. Cuvintele împotriva Puterii“.
„Adevărul": Urmărindu-vă de-a lungul vremii, mi-am dorit să vă întreb de ce n-aţi fost un Adam Michnik al românilor în anii '80?
Petre Roman: Eu am devenit un critic al regimului, sigur, după ce mi-am făcut studiile de doctorat în Franţa. Eram stăpânit de foamea şi de sentimentul libertăţii. Tata, Valter Roman, îmi spunea: „Eşti un rebel. Tu vrei libertate, libertate... Dar nu-i aşa viaţa".
Respingerea faţă de ruşi
Aţi crescut într-o casă de oameni politici cu trecut asemănător părinţilor disidentului polonez. Am admirat reflecţiile lui Michnik despre tradiţia politică a familiei sale, făcute într-o conferinţă publică în urmă cu vreo zece ani, la Arad. Nu a fost aşa de rău la închisoare, spunea el. Aveam statut de deţinut politic şi am scris. Dacă nu eram închis, probabil că nu scriam. Şi-apoi, mi s-a părut foarte firesc, dacă tatăl meu a făcut închisoare pentru idealurile comuniste în care-a crezut, eu, fiul său, să fac închisoare pentru că a ieşit ce-a ieşit... Dvs. aveaţi, ca să zic aşa, date de familie, de dotare intelectuală şi fizică cel puţin pe măsura lui Michnik...
Am devenit critic mai ales după moartea tatei, de care Ceauşescu este vinovat. Printr-o scrisoare la Ceauşescu am protestat că nu i s-au dat îngrijirile necesare. L-au dus la abator, ca să zic aşa. Mai ales după rezoluţia lui pusă pe scrisoarea mea. Scria Ceauşescu: „Să i se răspundă. Să nu se facă nimic". Adică să nu se ia niciun fel de măsură. Mai ales din momentul acela, am devenit destul de rău.
Într-o frondă deschisă, ca în Polonia sau Cehoslovacia, cert este că nu aţi fi beneficiat de statutul de deţinut politic. Categoria fusese desfiinţată în 1964.
În explicaţiil
