Cînd ai puţine (sau aproape deloc) „ştiinţe“ despre vinuri, dar e musai să pui, la o întîlnire importantă, un vin bun pe masă, alegerea se dovedeşte greu de făcut. Cum, în ultima vreme, buticurile specializate în comercializarea vinurilor nu prea mi-au sărit în ochi (cel puţin cu mine nu s-a întîmplat, dar recunosc că mă agăţ de gînduri imaginare pentru a nu fi nevoită să privesc în jur), am ales un supermarket. Poate nu e cea mai potrivită alegere, dar gîndeşti că un buget rezonabil îţi dă voie să alegi vinul rezonabil. Şi uite aşa am petrecut eu de 1 Mai toată după-amiaza printre sticle, încercînd să aflu ce e bun şi ce e istorie. „Somelierul“ marketului se pricepea foarte bine la etichete şi aranjat sticlele pe culori, forme, dopuri, preţuri etc., dar la vinuri... Am dedus asta din ofertă: mi-a pus în braţe o sticlă pîntecoasă de vreo doi litri de vin roşu cu îndemnul: „E bun, doamnă, şi ajunge la toată lumea…“ Şi, înainte de a-i urma sfatul, am decis să mă ajut singură citind cu atenţie etichetele. Or, aici... totul devine istorie. Nu ştiu dacă ar trebui folosită istoria pentru a promova o marcă sau alta, ce ştiu este că mi-ar plăcea să aud lucruri frumoase şi inteligente. Ceea ce am citit m-a amuzat şi mai apoi m-a întristat foarte mult. De pildă, cînd te adresezi unei populaţii majoritar vorbitoare de limba română, faci tot posibilul ca şi reclama să fie în limba română. Habar nu am de ce ne este atît de ruşine de limba noastră. În definitiv, pentru cei care o cunosc, este mijlocul cel mai la îndemînă de a transmite un mesaj.
DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriVinul de pe Valea Prahovei, care o fi bun, nu zic nu, se bea în varianta „englezită“: Prahova Valley adus din cramele Hallewood şi îmbuteliat, totuşi la Ploieşti, pe strada Găgeni
