Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul cazurilor de licitaţii trucate investigate este în creştere

Publicat in Curierul, miercuri 9 mai 2012 ·

Consiliul Concurenţei: Apar din ce în ce mai multe cazuri de licitaţii trucate, astfel că încet, încet riscăm să nu mai facem faţă tuturor acestor investigaţii

"Suntem sesizaţi din toate părţile, de către ANRMAP, de DIICOT, dar ne şi autosesizăm în anumite cazuri"

Numărul cazurilor de licitaţii trucate sesizate Consiliului Concurenţei (CC) este în creştere, iar instituţia riscă să nu mai facă faţă investigaţiilor, următoarele care vor fi finalizate fiind în domeniul militar şi construcţiei de conducte de gaze, a declarat Valentin Mircea, vicepreşedintele instituţiei, conform Mediafax. "Apar din ce în ce mai multe cazuri de licitaţii trucate, astfel că încet, încet riscăm să nu mai facem faţă tuturor acestor investigaţii, fiind limitaţi ca număr de angajaţi. Suntem sesizaţi din toate părţile, de către ANRMAP, de DIICOT, dar ne şi autosesizăm în anumite cazuri. Vom finaliza în primul semestru, până în vacanţa de vară, două cazuri de licitaţii trucate", a afirmat Valentin Mircea, la o conferinţă pe tema practicilor anticoncurenţiale.

El a adăugat că una dintre licitaţii este în domeniul militar, respectiv al achiziţiei de optică militară, caz sesizat de Ministerul Apărării Naţionale, iar cealaltă vizează domeniul construcţiei de conducte de gaze pentru Transgaz, la care DIICOT a sesizat anumite nereguli.

În toamnă, CC va finaliza investigaţia privind piaţa agroalimentară

Mircea spune că până în toamnă autoritatea de concurenţă va finaliza şi investigaţia privind presupuse înţelegeri de preţ între marii retaileri şi distribuitorii şi producătorii de produse agroalimenatare. Consiliul Concurenţei a declanşat în 2009 patru investigaţii pe piaţa comercializării produselor alimentare, care vizează firmele membre ale grupurilor Metro, Rewe, Mega Image şi CDE Interex.

Consiliul Concurenţei a finalizat, recent, un caz d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA anunță că își reduc la jumătate prezența militară în Siria. Trump: „Nu este lupta noastră”

HotNews acum o ora
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfășurați în prezent acolo pentru a lupta împotriva jihadiștilor, relatează AFP. Statele Unite au o prezență milita

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim în această seară. Ora la care va ajunge la Catedrala Patriarhală

HotNews acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aero

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Press Alert acum o ora
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății și zi de mare bucurie, căci ea semnifică biruința Mântuitorului asupra morții, îndumnezeirea naturii omenești și speranța vieții veșnice prin transcenderea morții, de-a lungul secolelor,

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri în ziua de dinaintea Paștelui

Mediafax acum 2 ore
Din punct de vedere religios, Sâmbăta Mare amintește de punerea în mormânt a Mântuitorului și de coborârea Sa la iad, unde, potrivit tradiției ortodoxe, a eliberat sufletele celor drepți. Este o zi de o solemnitate aparte, în care credincioșii se ad

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 9 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

Un tunisian arestat în Italia, suspectat de pregătirea unui atac al Statului Islamic

HotNews acum 52 minute
Poliția italiană anti-terorism a anunțat vineri că a arestat un cetățean tunisian suspectat de legături cu gruparea Stat Islamic, care, potrivit autorităților de la Roma, a plănuit un atac în Italia, relatează Agerpres, citând AFP. Bărbatul, care lo

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 10 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Un judecător din SUA opreşte planul administraţiei Trump de expulzări rapide către ţări terţe

News.ro acum 2 ore
Un judecător american a interzis administraţiei Trump să expulzeze rapid sute, dacă nu chiar mii, de migranţi în alte ţări decât cele de origine, fără a le oferi şansa de a demonstra că se tem să fie persecutaţi, torturaţi sau ucişi acolo, informeaz

Papa Francisc, încă în convalescenţă, nu a asistat la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma

News.ro acum 9 ore
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters Suveranul pontif în v

„Rețeta” de Paște postată de Poliția Capitalei pe rețelele sociale: „Vecini salutați, nu reclamați”

Libertatea acum 9 ore
Poliția Capitalei a lansat o campanie inedită pentru sărbătorile pascale, conform unui anunț făcut pe rețelele de socializare. Instituția a prezentat o „rețetă” specială pentru a asigura o atmosferă liniștită și sigură în timpul sărbătorilor.

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

9°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°