„Constat cu dezamăgire absenţa dumneavoastră, ca prim-ministru al României, de la Consiliul European de la Bruxelles din aceste zile, eveniment la care participă doar preşedintele Traian Băsescu. Consider că România ar fi fost mai bine reprezentată la acest nivel, precum şi cu ocazia semnării acestui tratat interguvernamental, dacă ar fi fost prezent şi prim-ministrul în funcţie“. Asta îi scria Victor Ponta fostului premier Mihai-Răzvan Ungureanu cu puţină vreme în urmă, într-o scrisoare deschisă.
Acum Victor Ponta este el însuşi premier (scriu asta înainte de votul de învestire din Parlament). Cine va reprezenta România în Consiliul European? Doar Băsescu, ca pînă acum? Ponta? Ponta şi Băsescu? Băsescu şi Ponta? Ordinea nu este întîmplătoare, iar asta nu e o discuţie despre cine ocupă un scaun, ci despre cine face politica europeană a unei ţări.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?Un scurt detur în istoricul instituţiei despre care vorbim. Potrivit Tratatului de la Lisabona, Consiliul European este adunarea regulată a „şefilor de stat sau de guvern“ din ţările membre ale UE. Deci, Tratatul de la Lisabona mai rău ne bagă în ceaţă. Păi, şefi de stat sau de guvern? Tocmai asta era problema. Consiliul European este o instituţie care nu ar fi trebuit să existe. Asta după schema iniţială gîndită de părinţii fondatori. Dar nu a mers. Mereu erau chestiuni majore pe care trebuia negociat. Statele trebuiau să renunţe, să ajusteze, să adauge la poziţii. Prima asemenea adunare a şefilor de state/guverne a avut loc în 1961. La început era aşa, spontan: cînd simţim nevoia să ne vedem, ne vedem. Apoi, în 1975 a avut loc un soi de formalizare, dar Consiliul European ca atare
