Olandezii de la ING au promovat-o pe Cornelia Coman (foto), directorul general al ING Asigurări de Viaţă, la conducerea operaţiunilor de asigurări de viaţă şi pensii din Ungaria, un business de două ori mai mare decât cel condus până acum.
Coman, 37 de ani, conduce ING Asigurări, liderul pieţei locale de asigurări de viaţă, din 2008. Anterior a fost director general adjunct al companiei şi a coordonat echipa de actuari.
"Planurile de viitor legate de activitatea companiei locale vin să consolideze şi mai mult poziţia pe care o deţinem. În Ungaria, misiunea mea va însemna continuarea demersurilor de dezvoltare a activităţilor de asigurări şi pensii", a declarat Coman.
Asigurătorul deţinut de ING pe piaţa din Ungaria are subscrieri de circa 260 de milioane de euro, dublu faţă de afacerile locale, cota de piaţă deţinută fiind de peste 16%.
Pe plan local, olandezii controlează o treime din piaţa asigurărilor de viaţă, care este însă subdezvoltată comparativ cu cea din Ungaria. ING Asigurări a subscris anul trecut prime de circa 130 mil. euro.
Piaţa locală de asigurări de viaţă a atins anul trecut un volum de prime subscrise de circa 390 mil. euro, iar în Ungaria această piaţă depăşeşte 1,6 mld. euro. Afacerile de pensii private sunt însă într-o poziţie mult mai bună în România, unde olandezii administrează active de 3 mld. lei (380 mil. euro). Ungaria a naţionalizat însă la sfârşitul lui 2010 sistemul de pensii private obligatorii, circa 12 mld. euro intrând atunci în conturile statului maghiar.
Coman va prelua mandatul de director general al subsidiarei ING din Ungaria la 1 iunie, ea înlocuindu-l pe Zsolt Kovacs, care a părăsit grupul ING. Coman lucrează de 14 ani pentru ING, intrând în companie în 1998 pe poziţia de actuar.
Coman nu este singurul exemplu de manager român promovat de olandezii de la ING pe o poziţie în s