Un marş Anti-violenţă, Anti-tutun, Anti-alcool, la care sunt aşteptaţi circa 500 de elevi şi cadre didactice, va avea loc joi la amiază, începând cu orele 13.00, pe străzile din municipiul Suceava.
La acţiune vor participa şi studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava, iar traseul stabilit şi aprobat de Primăria Suceava pentru acest miting este: biserica Sf. Înviere - str. Ana Ipătescu - staţia Policlinică - staţia Spital - staţia Obcini - staţia Curcubeul - staţia Nordic - parcul Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava.
Două zile de proteste la Rădăuţi. 100 de oameni au ieşit în stradă FOTO
Marşul este organizat de Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv", Asociaţia Alecs Group - Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Palatul Copiilor - Suceava şi Asociaţia Promotorii Bucovinei.
Scopul acţiunii este acela de sensibilizare a opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor şi a prevenirii consumului de droguri, plante etnobotanice, violenţă, tutun şi a accidentelor rutiere.
Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!