Board-ul Băncii Mondiale (BM) va discuta la jumătatea lunii iunie acordarea împrumutului preventiv negociat cu România, în valoare de un miliard de euro, se arată în comunicatul comun al FMI, Comisiei Europene şi al BM, de la finalul vizitei de evaluare, potrivit Mediafax.
Prin acordul negociat cu Banca Mondială, Ministerul Finaţelor urmăreşte să obţină o plasă de siguranţă suplimentară de la instituţia internaţională sub forma unei linii de credit de 1miliard de euro, care va rămâne la dispoziţia României timp de trei ani în cazul blocării pieţelor externe, la un cost de 0,25% pe an.
Una dintre principalele condiţii ale acordului preventiv cu Banca Mondială este reorganizarea ANAF.
Fostul ministru de Finanţe Bogdan Drăgoi a declarat în aprilie că ANAF va trece printr-o amplă reorganizare, care va cuprinde atât optimizarea numărului de administraţii fiscale, cât şi întreg sistemul IT, pe baza unei evaluări a Băncii Mondiale, care va propune şi măsurile.
Reprezentanţi ai FMI, Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene s-au aflat la Bucureşti în perioada 24 aprilie-9 mai pentru evaluarea programului economic al României.
În urma vizitei, oficialii celor trei instituţii au constatat că obiectivele programului au fost în mare parte atinse, toate criteriile de performanţă cantitativă fiind îndeplinite, cu excepţia celor legate de arierate.
Pentru 2012, FMI, CE şi BM anticipează o creştere economică de circa 1,5%, susţinută de cererea internă şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor UE.
Cea de-a cincea evaluare a programului stand-by de către board-ul FMI este programată pentru sfârşitul lui iunie, iar următoarea vizită în România a reprezentanţilor celor trei instituţii va avea loc la sfârşitul lui iulie sau începutul lui august, se arată în comunicat.
Board-ul Băncii Mondiale (BM) va discuta la jumătatea lunii iunie acordarea împr