Mircea Sandu (59 de ani) s-a dovedit a fi o gazdă ospitalieră pentru invitaţii de marcă care au asistat la finala Europa League, de miercuri seară. După dineul de marţi seară, de la Palatul Parlamentului, şeful FRF nu s-a dat în lături şi a ţinut-o într-un chef continuu în ziua marelui meci. Şi asta, bineînţeles, în compania prietenului său de la UEFA, Michel Platini. Mircea Sandu (59 de ani) s-a dovedit a fi o gazdă ospitalieră pentru invitaţii de marcă care au asistat la finala Europa League, de miercuri seară. După dineul de marţi seară, de la Palatul Parlamentului, şeful FRF nu s-a dat în lături şi a ţinut-o într-un chef continuu în ziua marelui meci. Şi asta, bineînţeles, în compania prietenului său de la UEFA, Michel Platini.
În jurul prânzului, miercuri, Mircea Sandu i-a scos la masă pe invitaţii săi, oficiali din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, tot felul de ştabi de rang înalt ai UEFA, dar şi reprezentanţi ai celor două grupări spaniole, toţi venind însoţiţi. I-a urcat într-un microbuz şi, cu escorta Jandarmeriei, s-au deplasat spre un restaurant luxos din zona Aviatorilor. Meniul a fost alcătuit din mâncăruri fine şi stropite din belşug cu vinuri franţuzeşti, whisky şi coniac. Cu burţile pline, mai mulţi invitaţi au savurat trabucuri la ieşirea din local. Oficialii de rang înalt ai UEFA au primit pungi cu suveniruri, dar şi imense umbrele în culorile tricolorului Românie. În restul zilei, Sandu şi prietenii au preferat să stea liniştiţi la hotel, după care s-au îndreptat la bordul aceluiaşi microbuz spre Arena Naţională. Michel Platini (francez) - preşedinte UEFA; Gianni Infantino (elveţian) - secretar general UEFA; Angel Maria Villar (spaniol) - şeful Comisiei de Arbitraj a UEFA, al 3-lea vicepreşedinte UEFA; Marios Lefkaritis (cipriot) - şeful Comisiei de Finante a UEFA, al 4-lea vicepreşedinte UEFA; Giancarlo Abete (italian) - şeful Comisiei de