Guvernul a transmis Fondului Monetar Internaţional că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet, la un preţ mic şi împotriva intereselor strategice, ci pe baza unui program de parteneriat public-privat care va fi definitivat în patru luni. Declaraţia a fost făcută de premierul Victor Ponta la Antena 3.
Mii de turişti spanioli se află zilele acestea la Bucureşti pentru finala Europa League. Meciul se joacă în această seară de la ora 21.45 şi va fi transmis pe PRO Tv.
Grupul Bosch a anunţat, oficial, că va investi 77 de milioane de euro la Jucu, în parcul industrial din care a plecat, la începutul acestui an compania finlandeză Nokia. Deşi, iniţial vor avea doar 340 de angajaţi, nemţii intenţionează să îşi dezvolte fabrica de lângă Cluj.
Statele Unite sunt hotărâte să mărească presiunea asupra preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, pentru ca să abandoneze puterea, a afirmat la New York diplomata americană Susan Rice. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel
Guvernul a transmis Fondului Monetar Internaţional că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet, la un preţ mic şi împotriva intereselor strategice, ci pe baza unui program de parteneriat public-privat care va fi definitivat în patru luni. Declaraţia a fost făcută de premierul Victor Ponta la Antena 3.
Mii de turişti spanioli se află zilele acestea la Bucureşti pentru finala Europa League. Meciul se joacă în această seară de la ora 21.45 şi va fi transmis pe PRO Tv.
Grupul Bosch a anunţat, oficial, că va investi 77 de milioane de euro la Jucu, în parcul industrial din care a plecat, la începutul acestui an compania finlandeză Nokia. Deşi, iniţial vor avea doar 340 de angajaţi, nemţii intenţionează să îşi dezvolte fabrica de lângă Cluj.
Statele Unite sunt hotărâte să mărească presiunea asupra preşedintelui sirian, Bashar al-Assad,