Săptămîna trecută, taman cînd mă luase valul poveştii, a trebuit s-o-nchei, pentru că nu mai aveam spaţiu. În loc să spun ce aveam de spus despre spectacolul cu Divina Comedie, în regia lui Eimuntas Nekrosius, pe scena de la National Drama Theater, la Vilnius, am făcut o lungă introducere. Adică o lămurire foarte necesară, cred, asupra atmosferei intelectuale în care s-ar judeca, la noi, un asemenea spectacol, dar şi asupra situaţiei culturale din care vine spectacolul pomenit. Şi tocmai cînd mă pregăteam să iau aer, pentru că ajunsesem la cestiune, constatam că nu mai aveam suficient loc să dau glas acelei guri. Prin urmare, revin acum.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă"Spectacolul lui Nekrosius după textul lui Dante e o foarte lungă şi minuţioasă analiză de text. Ca orice trăitor sensibil al acestei lumi, şi cunoscutul regizor lituanian s-a prăbuşit de entuziasm la poalele munţilor de admiraţie pentru versul dantesc. Dar dincolo de grija pentru rostirea minunatelor cuvinte măiastru înlănţuite de autorul lor, Nekrosius pune în scenă şi lecţia de anatomie a disecţiei, a hermeneutizării marelui text. E un proces la vedere, fără prea multe altare de interpretare ascunse privirii. După cum povesteam şi săptămîna trecută, întregul spectacol se desfăşoară sub semnul prezenţei scenice – cît se poate de concretă – a două volume, două exemplare ale Divinei Comedii. Cărţile conţin semne de carte, stickere multicolore, pasaje marcate. Întreaga incursiune de cinci ore în lumea creată de Dante se face, prin urmare, pe text. Muzica, în valuri succesive, fie live, la un pian plasat în adîncul scenei, fie înregistrată, lipeşte analiza textuală de povestea însăşi. La noi, poate, unii ar strîmba din nas la inundaţia muzicală în care se scaldă spectaco