”Cîinii” au obţinut ieri 3 puncte fade şi cu multă şansă la Sibiu. I-au îngropat pe ardeleni, care au avut ratări imense, victoria fiind asigurată şi de paradele de excepţie ale lui Naumovski.
Voinţa de a rezista şi norocul. Atuurile "cîinilor" ieri, prin care au obţinut o victorie plină de oxigen. Chiar dacă "drogaţii" şi "blatiştii" de la meciul cu CFR Cluj n-au arătat mai mult fotbal decît la derby-ul amintit sau la alte vitejii din 2012. Soarta, de data asta, a zîmbit năpăstuiţilor din Ştefan cel Mare. Oamenii care pierdeau prosteşte puncte în minutul 90 cu cele două formaţii din Cluj au avut şansă cît pentru 3 meciuri. Dacă priviţi cifrele partidei, vă faceţi cruce! Dacă nu era Naumovski, ieşea măcel pentru Bonetti şi compania. VIDEO: Vezi AICI rezumatul meciului!
Furtună de ocazii
În afara golului lui Niculae, Dinamo a stat ca un boxer, capabil să încaseze mult, dar cu gîndul că tot prinde pumnul de fier prin care să dea KO. Burlacu (13) l-a culcat pe Pulhac, dar a înălţat zmeul. Naumovski (19) a scos de lîngă bară reluarea cu capul a lui Zăgrean.
Grigore (47) l-a blocat pe acelaşi Zăgrean. Pauză de publicitate: Curtean (54) a tras tare din lovitură liberă, iar Miron a scos cu greu. Cum Bonetti a făcut mutări defensive, simţind creşterea presiunii atmosferice din final, doar se bătea cu locul 16 din Liga 1, Voinţa a încercat să-şi găsească supervoinţa de a continua în prima divizie.
Naumovski (75), în două faze succesive, a fost portar de Champions League, ultima oară scoţînd incredibil reluarea lui Grigore II. Cînd Moţi (83) şi-a dat autogol, se fluierase ofsaid la Lukanovici. Finalul a fost thriller-horror pentru gazdele care se apropie de liga secundă: Zăgrean a reluat pe lîngă, iar în 90+3, Antohi a bubuit bara, iar mingea a căzut pe linia porţii.
Cifrele meciului
Voinţa - Parametru - Dinamo
54,8% - Posesia -