Finala Europa League a aruncat în aer tarifele percepute de hotelurile din Bucureşti cu o zi înaintea meciului, îm special a celor care nu fac parte din lanţurile internaţionale. Tarifele au ajuns la sume cuprinse între 1.000 de euro şi 4.000 de euro pentru noaptea meciului, de 10-20 de ori mai mult faţă de o zi obişnuită.
"Este o bişniţăreală. Orice fel de eveniment creşte tarifele hotelurilor, dar nu în felul ăsta. Poţi să creşti cu 30-40%, dar nu de zece ori. Asemenea majorări nu vor face niciodată bine industriei", a declarat Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din Bucureşti (FIHR).
Hotelurile din Bucureşti au urcat preţurile pentru perioada finalei Europa League, unele cu 20-30%, altele cu 200-300%, ajungând la majorări de 10-20 de ori, în funcţie de unitatea de cazare şi de perioada rezervării. Cele mai moderate majorări de tarife le-au avut în general hotelurile de lanţ internaţional, acestea fiind şi primele ale căror camere s-au epuizat.
În hotelurile din Bucureşti există aproximativ 22.000 de locuri de cazare, iar Finala Europa League aduce în Bucureşti aproximativ 25.000 de suporteri spanioli, susţinători ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.
Profitând însă de cererea mare, unele hoteluri din Bucureşti au cerut pentru camere preţuri halucinante, potrivit Mediafax.
Astfel, marţi, cu o zi înaintea finalei, tarifele promovate pe booking.com pentru camerele duble rămase disponibile în hotelurile de 4-5 stele din Capitală ajungeau şi la 1.000-4.000 de euro.
Miercuri, o parte dintre oferte nu mai figurau pe site. Probabil că unii dintre hotelieri au reuşi să vândă camerele, iar alţii, dimpotrivă, negăsind clienţi au redus preţurile. Chiar şi aşa, la prânz mai existau încă tarife de 500-1.500 de euro pentru noaptea de 9 mai.
Chiar dacă hotelul Christina, cu 24 de camere clasificate la patru