Expresia îi aparţine lui Klaus Wowereit, primarul Berlinului şi vicepreşedintele SPD. În 2001, cînd a obţinut primul mandat, situaţia oraşului era destul de tristă. Zonele industriale de la periferia fostului Berlin de Est erau moarte, numeroşi cetăţeni ai fostei republici socialiste plecaseră în oraşele din Vest, mai bogate, centrul oraşului era (încă) nerenovat, sistemele publice de transport din cele două oraşe cîndva separate trebuiau armonizate, monumentele istorice – restaurate. Toate acestea pe fondul unor discrepanţe încă sensibile între nivelurile de trai ale berlinezilor din Est şi Vest, al şomajului ridicat şi al datoriilor publice deloc neglijabile. Primarul a mai moştenit o infrastructură culturală deosebit de extinsă: relaţia concurenţială dintre „democraţi“ şi „federali“ a produs la Berlin un soi de luptă-pentru-cultură în care fiecare dintre adversari încerca să construiască un teatru, operă, un muzeu etc. şi mai şi decît celălalt.
DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILBPentru bugetul oricum împovărat al oraşului reunificat, întreţinerea acestor instituţii era extrem de costisitoare. Klaus Wowereit şi-a propus să transforme acest dezavantaj în oportunitate. Nu numai că a finanţat din plin instituţiile de stat, dar a încurajat crearea unui sector cultural independent. Investiţia nu a fost prea mare. De cele mai multe ori, a fost vorba de spaţii de lucru. Oraşul dispunea din plin de clădiri părăsite (hale industriale, imobile de locuit, foste instituţii care, prin comasarea cu structurile administrative noi, au eliberat sediul). Cele mai multe au fost transformate în ateliere sau galerii de artă, teatre, cinematografe etc. Dacă tot avem atîtea spaţii nefolosite, mai bine le dăm pe gratis şi poate obţinem un profit mai tîrziu, şi-a spus primarul. A
