Bucureştenii s-ar putea deplasa mult mai uşor în viitor cu ajutorul unor trenuri de mare viteză, ce vor putea fi realizate în parteneriat public privat cu Primăria din Seoul, a declarat miercuri primarul general, Sorin Oprescu, după întâlnirea cu viceprimarul oraşului Seoul, Kim Hyeong Joo, invitat să urmărească finala UEFA Europa League.
"Este urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu două delegaţii, ale oamenilor de afaceri şi Primăriei din Seoul, care au premers acestei vizite. Şi-au manifestat dorinţa de a participa la dezvoltarea oraşului. Sunt bine primiţi sub forma parteneriatelor publice private. Este singurul motor care împinge înainte dezvoltarea în momentele acestea de criză. Vorbim în primul rând de transportul în comun, de trenuri de mare viteză, aşezate lângă Centură sau lângă autostrada care va începe să se construiască - inelul de nord şi apoi inelul de sud - şi care va lega cele trei autostrăzi - A1, A2 şi A3", a spus Oprescu.
În acelaşi timp, a continuat el, vorbim de o deplasare mai simplă a cetăţenilor cu trenuri de mare viteză, |pentru că ei au o experienţă deosebită în construcţia acestor trenuri, care nu presupune sacrificii imobiliare sau exproprieri care să conducă la sume exorbitante".
Nu în ultimul rând, a spus Oprescu, s-a discutat despre perfecţionarea a tot ceea ce înseamnă automatizare şi telecomunicaţii legate de partea de IT pentru Bucureşti, ştiut fiind faptul că infrastructura sud-coreeană în acest domeniu este foarte dezvoltată.
"Am semnat un memorandum de principiu, i-am rugat să mă lase în pace o lună de zile, că e campanie electorală, după care să putem să ne revedem, sper, într-o componenţă mai numeroasă a specialiştilor, împreună cu cei care şi-au manifestat dorinţa de a atinge aceste domenii şi de a intra într-un parteneriat public privat cu Bucureştiul", a afirmat Oprescu.
Potrivit edilulu