Lasand la o parte faptul ca pana acum de-a lungul istoriei ne-au invadat multe popoare, ca s-au chemat turci, tatari, austro-ungari, polonezi, nemti sau rusi… Mai oameni buni, dar niciodata nu au venit peste noi spaniolii. Bine, daca ar fi venit, dadeam foc la fantani cum merge vorba din strabuni, muream de sete insa ne scoteam. Dar nu s-a intamplat. Pana azi cum ar veni.
Am iesit si eu la o bere cu doi prieteni si fara sa gandim prea mult am zis ca mergem pe Lipscani, ca-i marti si nu-i aglomerat. Hehe, stai cu frana.
Ne-am asezat pe o terasa si involuntar ne-am prins ca traim vremuri istorice: invazia spaniola in Romania. Am dezbatut faptul ca la ei e criza si din 30,000 cati au venit e posibil ca 25,000 sa ramana aici si sa ne ia locurile de munca sau in cel mai rau caz locurile de baut ca le place berea la 2 euro… dar atmosfera a fost fantastica: treceau grupuri de cate 20, se opreau in fata altui grup si incepeau sa cante. Si cand pe unii nu-i mai tineau plamanii, incepeau ceilalti. Si-apoi din nou si din nou, de mai ca le-am invatat cantecele.
Pe la a treia bere recunosc ca m-a intrebat unul dintre prieteni (ei sunt mai varza la fotbal decat mine) cand ajunge in Bucuresti si galeria celeilalte echipe. Le-am explicat ca-s toti aici si ca au tricouri la fel, iar cand se opresc grupuri fata in fata si canta e ca si cum s-ar lua la bataie ai nostri. Aceeasi Marie, alta palarie – erau unii basci care aveau si palariile sau steagurile de rigoare, dar aia doar cantau mai tare, si cam atat.
Absolut deosebit a inflorit si fauna de fatuci (nu spun pitipoance ca nu-i ok, cineva le va lua de neveste la un moment dat si pe ele) care roiau in jurul lor. Eu personal n-am fost agatat niciodata in centrul vechi, dar in seara asta am auzit la “como estas?” de mi-a iesit pe ochi. De ras ma refer, ca atunci cand raspundeam cu “estas dest
